„Care este rolul și locul rugăciunii către sfinți în viața creștinului ortodox?

Noi credem în sfinți și pentru faptul că, prin viața lor, au devenit exemple pentru viața noastră, deci ni se constituie ca modele, dar și pentru faptul că pot să fie mijlocitori între noi și Dumnezeu, nu în sensul în care spun neoprotestanții, că Dumnezeu nu are nevoie de intermediari, pentru că Dumnezeu este atotputernic. Știm că Dumnezeu este atotputernic, dar se crează această comuniune, pentru că Biserica lui Dumnezeu este o comuniune. Un teolog occidental spunea că Iisus Hristos nu este întreg fără sfinții lui. Adică sfinții întregesc, la modul nostru logic de a gândi, așa cum Hristos fără Biserică nu ar fi Hristos întreg. Biserica este trupul lui Hristos, un trup al cărui cap este Iisus Hristos Însuși. Iisus Hristos și Biserica alcătuiesc un întreg. Din Biserică, în etajul superior, fac parte sfinții, așa că nu văd cum ar fi eliminați din comuniune și din această rugăciune. Nu în sensul acela vulgar, că este mijlocitor sau că este omul care îl bate pe Dumnezeu pe umăr și-l face atent la ce spui tu. Nu trebuie să gândim lucrurile la modul vulgar, ci să le gândim în forul lor duhovnicesc, prin prisma comuniunii care se realizează între Dumnezeu și omenire, prin Biserica Sa.

(Mitropolit Bartolomeu Anania, Rugăciunea izvor de putere în încercările vieții , Editura Doxologia, p. 46)