Românii au cumpărat o biserică în Auvers sur Oise, orașul lui Van Gogh

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale

Românii au cumpărat o biserică în Auvers sur Oise, orașul lui Van Gogh

Satul francez Auvers-sur-Oise (Ile-de-France) va găzdui în curând o biserică ortodoxă. În luna ianuarie a acestui an Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale a achiziţionat Capela romano-catolică „Sfântul Nicolae”. Lăcaşul de cult a fost abandonat de aproximativ 40 ani.

Acum va deveni biserica parohială a comunităţii ortodoxe Sfântul Antim Ivireanul din Cergy care se află în apropiere. În prezent, membrii acestei comunităţi se roagă în Capela romano-catolică din Saint-Ouen-l’Aumône.

Părintele paroh Lilian Măntăluţă a subliniat că Parohia Sfântul Antim Ivireanul este tânără, fiind înfiinţată acum aproximativ 8 luni. Biserica Sfântul Nicolae a fost cumpărată de la Dioceza catolică, aceasta din urmă acceptând propunerea Mitropoliei româneşti cu sediul în apropierea Parisului.

Alte informaţii am aflat de la părintele Răzvan Ionescu, paroh al Parohiei Sfintele Parascheva și Genoveva (biserica St. Sulpice) din Paris şi consilier al IPS Mitropolit Iosif. Părintele a asigurat că după amenajările specifice cultului ortodox, biserica va fi deschisă credincioşilor în câteva săptămâni. „Suma de bani necesară a fost strânsă cu ajutorul românilor din toată lumea, precum şi prin împrumuturi de la parohii româneşti din Franţa. Întrucât e nevoie de bani în continuare, toată lumea e binevenită pentru a face donaţii”, a transmis părintele Răzvan Ionescu.

La Auvers-sur-Oise şi-a petrecut ultimele luni din viaţă, în 1890, pictorul olandez Vincent Van Gogh. Artistul a pictat aici 70 de tablouri.

*** Donaţiile se pot transmite către Parohia Sfântul Antim Ivireanul:

Titularul contului:

SAINT MARTYR ANTIM IVIREANUL
19 QUAI DU POTHUIS
95300 PONTOISE

Cont bancar: 10278, code guichet : 06318, n°compte : 00021051401

IBAN:  FR76 1027 8063 1800 0210 5140 139

Cont PayPal: preotlilianmantaluta@yahoo.fr

Sursa: basilica.ro

Citește despre: