Rugăciune şi milostenie pentru cei plecaţi la Domnul
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a săvârşit ieri o slujbă de pomenire pentru toate persoanele neidentificate care au decedat de-a lungul anilor în Eparhia Romanului şi Bacăului. Parastasul a fost oficiat în biserica Cimitirului Şerbăneşti din Bacău, iar la final au fost împărţite 150 de pachete cu alimente.
Oameni fără adăpost, fără familie, uitaţi de societate, dar neuitaţi de Biserică, au fost pomeniţi în prima zi a lunii noiembrie, în cadrul unei slujbe de Parastas oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, aflată în Cimitirul Şerbăneşti din Bacău. Este al doilea an când, prin grija Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, preoţi şi credincioşi, alături de ierarhul lor, s-au rugat pentru iertarea tuturor sărmanilor, mutaţi la Domnul, îngropaţi aici şi în alte cimitire ale Eparhiei Romanului şi Bacăului. „Prin aceste rugăciuni adăugăm dragostea noastră la dragostea lui Dumnezeu“, a explicat PS Ioachim Băcăuanul, după care a îndrumat pe mai departe „să nu uităm că, de la înaintaşii noştri, moştenim două lucruri: cerul, unde sunt sufletele lor, şi pământul în care se odihnesc osemintele lor în aşteptarea Învierii“, a adăugat Preasfinţia Sa. Cu doar câteva zile înainte de pomenirea moşilor de toamnă, ierarhul a reamintit importanţa rugăciunii pentru cei mutaţi în viaţa de veci, pe care nu are cine să-i pomenească, şi pe care, prin asemenea slujbe, Biserica arată încă o dată că nu i-a trecut cu vederea. De asemenea, i-a îndrumat pe oameni la milostenie şi întrajutorare, pentru a putea depăşi greutăţile timpurilor pe care le trăim. „În această societate ce tinde spre secularizare, avem nevoie de creştinii care trăiesc în comuniune, avându-l în centru pe Hristos. Să nu uităm că tot ceea ce avem pe pământ este darul lui Dumnezeu pentru noi, toate primindu-le pentru a le administra în numele Său. Şi dacă le vom prezenta ca fiind ale Sale, atunci El le binecuvintează. Totodată, să ne rugăm pentru cei pe care lumea i-a uitat, aşa cum sunt cei fără nume înmormântaţi în acest cimitir, morţi în diferite împrejurări ale vieţii. Fie ca acest demers să devină în timp o adevărată tradiţie“, a mai adăugat PS Ioachim Băcăuanul. A urmat rugăciunea de binecuvântare a darurilor constând în dulciuri, alimente şi haine pentru copii, pe care credincioşii din parohia Şerbăneşti le-au adus pentru a le împărţi celor nevoiaşi din două centre maternale din Bacău. „Au fost pregătite 150 de pachete pe care le vom oferi copiilor şi mamelor din două centre maternale din Bacău, dar şi copiilor de la Fundaţia «Episcop Melchisedec» - filiala Bacău“, a explicat pr. Adrian Ghinea, slujitor la biserica Cimitirului Şerbăneşti. La finalul slujbei, PS Ioachim Băcăuanul s-a îndreptat către latura dinspre răsărit a cimitirului, unde sunt înmormântaţi sărmanii oraşului. Aici, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a citit o rugăciune de dezlegare pentru iertarea păcatelor celor plecaţi la Domnul şi a aprins câte o lumânare la fiecare dintre crucile de lemn sub care se odihnesc trupurile a câtorva zeci de băcăuani de care nu-şi mai aminteşte decât Bunul Dumnezeu şi Biserica Sa.