Rugăciune și neuitare pentru cei care s-au stins în pandemie

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Rugăciune și neuitare pentru cei care s-au stins în pandemie

În aceste zile în care este cinstit în chip deosebit Sfântul Ioan cel Nou, ocrotitorul Cetății Sucevei, în Biserica „Sfântul Gheorghe” Mirăuți a fost săvârșită astăzi, 25 iunie 2022, slujba Parastasului pentru cei care au trecut la cele veșnice, din Suceava, în cei peste doi ani de la debutul pandemiei.

În prima reședință mitropolitană a Moldovei, construită de domnul Petru I Mușatinul, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba de pomenire pentru sufletele victimelor infectării cu virusul SARS-CoV-2, Suceava fiind unul dintre județele cele mai afectate. Alături de slujitorii bisericii parohiale, la evenimentul desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, au mai fost prezenți arhim. Serafim Grigoraș, stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale, pr. Ionel Doru Budeanu, protoiereu (Suceava I) și pr. Minu Mititelu, protoiereu (Suceava II).

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijat de arhid. Ilie Leonte.

La slujba Parastasului au fost prezente și familiile îndoliate ale celor trecuți la Domnul, dar și primarul Municipiului Suceava, Ion Lungu, inițiator al evenimentului.

Între cele 503 victime pomenite astăzi, s-au  aflat și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen, vrednic Păstor al Bucovinei pentru aproape trei decenii, și protos. David Oprea, coordonator al Cabinetului Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic și slujitor al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

La sfârșitul slujbei, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de mângâiere pentru cei care au pierdut părinți, frați, copii, prieteni, apropiați.

„Am săvârșit rânduială de pomenire a celor care au trecut la Domnul în urma infectării și a complicațiilor cu virusul SARS-CoV-2, în timpul celor doi ani de grea încercare pentru lumea întreagă, dar noi astăzi, în chip deosebit ne-am gândit la cei care au suferit, frați de-ai noștri din Municipiul Suceava și din Județul Suceava. Au fost peste 500 de nume cunoscute pe care noi le-am pomenit astăzi și ținem să îl felicităm pe domnul primar pentru această inițiativă pe care Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a binecuvântat-o dintru început cu toată deschiderea. Iată, am venit însoțit de părintele stareț de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou și de părintele mare eclesiarh, de părinții protopopi, de o parte din Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale și împreună cu părinții slujitori de aici, de la biserica din Mirăuți, am împlinit această datorie de suflet pentru cei trecuți la Domnul în acești doi ani, dar și o datorie față de dumneavoastră și de toți ceilalți, familiile care ați rămas cu durerea aceasta, o durere îndoită, pentru că a fost o moarte și, așa cum știm, o înmormântare, în condiții care nu ne-au odihnit pe niciunul dintre noi.

S-a așezat această pomenire într-o zi de sâmbătă, sâmbăta fiind ziua de pomenire a morților, dar nu oricare sâmbătă, ci prima sâmbătă de după hramul Sucevei, de după pomenirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, și într-o biserică unde a poposit pentru prima dată Sfântul Ioan cel Nou prin sfintele sale moaște. Toți sucevenii îi suntem datori Sfântului Ioan cel Nou, căci Suceava mai multe victime ar fi avut dacă n-ar fi fost prezența și ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, dar, ca în orice război, iată că sunt și căzuți. (…) Prin rugăciunile pe care le facem pentru cei care au trecut la Domnul, ne arătăm dragostea față de ei.”

Veșnică să le fie pomenirea!

Citește despre: