Rugăciunea celui ce nedreptăţeşte pe alţii n-are în ea sensibilitatea delicată, dar pătrunzătoare, care se face luată în seamă de Dumnezeu. E ea însăşi grosolană, antipatică, cum e grosolan, antipatic autorul ei. Astfel, în acela se simte existenţa unor oameni loviţi de el.

Loviturile date altora sunt stări de nesimţire, înfipte în el însuşi. E un fel de împletire între noi. Cei nedrepţi poartă în ei, ca osânditori sau ca factori care-i împietresc şi-i înjosesc sufleteşte, pe cei osândiți de ei.

Rănile făcute altora şi purtate de aceia fără voie se reflectă în noi ca stări de grosolănie. Adică voia rea din rănile făcute altora se întoarce asupra noastră.

Dacă nu ascultăm cererile de iertare şi de ajutor ale altora, nu avem putere să ne facem rugăciunea simţită, auzită, pentru că lipseşte delicateţea faţă de oameni, care singură are intrarea la Dumnezeu.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 101 la Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre Rugăciunea domnească, în „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 29, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982, p. 440)