Mama Olga avea o evlavie deosebită la Maica Domnului şi nu se întâmpla ca vreodată, când îi pronunţa numele, să nu plângă, ne transmitea acest sentiment, ne emoţionam şi plângeam şi noi atunci. S-au făcut şi minuni la această icoană. De câte ori aveau maicile necazuri sau lip­suri, ne rugam toată obştea, şi noi, copiii, la Maica Domnului. Îmi amintesc că oda­tă se terminaseră proviziile de mâncare, bani nu erau să cumpere... Mama Olga a venit plângând în atelierul unde lu­cram şi ne-a spus să mergem la biserică să ne rugăm cu lacrimi, să ne ajute Maica Domnului, ceea ce am și făcut. După ru­găciune, unele maici au observat că la poarta mănăstirii erau niște căruțe. S-au dus să vadă ce este. Niște săteni dintr-o comună mai depărtată se rătăciseră de la drumul pe care trebuiau să meargă către Târg. Aflând că acolo este o mănăstire şi că sunt adăpostiţi copii orfani au spus să descarce căruţele. Erau cartofi, făină, ulei, zahăr... Toată obştea a plâns de bucurie. Altă dată iar era lipsă de bani. Mănăstirea avea trei sau patru salarii; iar orfelinatul era întreţinut de mănăstire. S-au făcut rugăciuni. A doua zi a venit la mănăstire o maşină cu nişte doamne bogate din Bucureşti. Au vizitat expoziţia noastră cu obiecte de artă şi au cumpărat apoi tot ce se afla în ateliere: covoare olteneşti, cusături naţionale, ii, bluze, rochiţe pentru copii cusute cu flori de câmp, obiecte de ceramică, toate lucrate de maici. A fost o sumă foarte mare şi bucuria noastră la fel de mare.

(Monahia Florentina Bârdan, Mama Olga, Colecția Amintiri dintr-o viață de om, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 8-9)