„Mergi la Grabnic-Ascultătoarea, fă Paraclis și Ea îți va spune ce să faci!” – Sfântul Efrem Katunakiotul
Ultimul mare Bătrân, papa Efrem Katunakiotul, oricui mergea și-i povestea problema lui, îi spunea: Mergi la Grabnic-Ascultătoarea, fă Paraclis și Ea îți va spune ce să faci! Acesta era îndemnul autentic al aghioriților: Să alergăm la Maica Domnului!
O carte întreagă se poate scrie cu minunile Maicii Domnului Grabnic-Ascultătoarea, dacă citim corespondența mănăstirii Dohiariu cu cei din afară. Toți ne roagă. Ceea ce vă scriem este o minune adevărată a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Este adevărat că cei care cântă Canonul ei Paraclis, primesc mângâiere, curaj și depășesc clipele grele. Sunt mulți care au hotărât să cânte Paraclisul în fiecare zi acasă la ei, la serviciu sau când se află pe drum. Ceea ce spune Cuviosul Nicodim în Canon: Toți rostesc numele Grabnic-Ascultătoarei cu gura lor... este astăzi o realitate.
Ultimul mare Bătrân, papa Efrem Katunakiotul, oricui mergea și-i povestea problema lui, îi spunea: Mergi la Grabnic-Ascultătoarea, fă Paraclis și Ea îți va spune ce să faci! Acesta era îndemnul autentic al aghioriților: Să alergăm la Maica Domnului! Acest mare părinte duhovnicesc, care a devenit mare deoarece nu-și sprijinea nădejdile lui pe puterile proprii, ci pe Maica Domnului, a trimis atât de mulți oameni pentru Paraclis, încât câteodată se producea nemulțumire. Bătrânul zicea: La Preasfânta să alergați, toți sfinții la Preasfânta se închină și pe Ea o roagă!
Și noi, pe care harul Ei ne-a adunat la Athos, la ea ne ridicăm ochii de fiecare dată când ne înconjoară amețeala vieții și cântăm împlorându-o: Nu avem noi, ticăloșii, robii tăi, altă scăpare afară de tine, pentru aceasta strigăm: Scapă, Fecioară, din toată primejdia preasfântă mănăstirea ta și pe cei care vin cu evlavie.
(Maica Domnului, Grabnic-Ascultătoarea, Editura Bizantină, 2017, pp. 61-63)
Prin semnul Sfintei Cruci a învins moartea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro