Sufletul care iubește pe Domnul nu poate să nu se roage, căci este atras spre El prin harul pe care l-a cunoscut în rugăciune. Pentru rugăciune ne sunt date bisericile; în biserici, slujbele se săvârșesc după cărți. Dacă biserica și cărțile nu le ai totdeauna cu tine, rugăciunea lăuntrică însă, e oricând și oriunde cu tine. În biserici se săvârșesc dumnezeieștile slujbe și viază Duhul Sfânt, dar cea mai bună biserică a lui Dumnezeu e sufletul, și pentru cine se roagă în sufletul său, pentru acela lumea întreagă se face biserică; dar aceasta nu este pentru toți.

Mulți se roagă cu buzele și le place să se roage după cărți, și acesta e un lucru bun, iar Domnul primește rugăciunea și-i miluiește. Dar dacă cineva se roagă Domnului și se gândește la altceva, rugăciunea unuia ca acesta Domnul n-o ascultă. Cine se roagă din obișnuință, în acela nu sunt schimbări în rugăciune, dar cine se roagă din inimă, în acela sunt multe schimbări în rugăciune, e o luptă cu vrăjmașul, o luptă cu sine însuși, cu patimile, o luptă cu oamenii și în toate acestea trebuie să fie curajos.

Cere sfat celor experimentați dacă-i găsești, și roagă cu smerenie pe Domnul, și pentru smerenia ta Domnul îți va da înțelegere.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 77)