Rugăciunea şi nădejdea, recomandările Părintelui Patriarh în timp de pandemie
Rugăciunea şi nădejdea au fost printre principalele teme abordate de Patriarhul României în predica de la Izvorul Tămăduirii, având în vedere „perioadă grea pe care o traversează lumea întreagă, perioadă tristă din cauza pandemiei de coronavirus”.
Patriarhul Daniel a reiterat că, mai ales acum, avem nevoie „de întărire în credinţă, de vindecare, de ajutor pentru a ne recăpăta sănătatea sau pentru a ne feri de boală” şi a îndemnat să cerem ajutorul Mântuitorului Hristos şi Maicii Domnului, care sunt „izvoare de tămăduiri”.
„Să ne rugăm aşadar Mântuitorului Iisus Hristos, vindecătorul sufletelor şi trupurilor noastre, şi Maicii Domnului, care sunt izvor de tămăduiri, să ne întărească în credinţă, să ne înmulţească iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni şi să ne dăruiască speranţă că vom trece prin această încercare cu ajutorul Lui şi cu o întrajutorare arătată faţă de cei bolnavi, faţă de cei bătrâni, faţă de cei care suferă de singurătate, de boală şi de bătrâneţe”.
Patriarhul a insistat asupra faptului că noi creştinii avem întotdeauna nădejde în Dumnezeu şi a vorbit despre un aspect mai important decât sănătatea trupească.
„Noi creştinii avem totdeauna speranţă şi, aşa cum spunea Sfântul Apostol Pavel, fie că trăim, fie că murim ai Domnului suntem; mult mai importantă decât sănătatea este mântuirea, adică unirea noastră cu Hristos Izvorul Vieţii şi al Tămăduirilor”.
3 învăţături duhovniceşti ale Sărbătorii Izvorului Tămăduirii
- Hristos Domnul, Cel răstignit şi înviat este Mântuitorul lumii, adică vindecătorul şi eliberatorul lumii de păcat de iad şi de moarte şi dăruitorul vieţii veşnice. De aceea, El este în primul rând Izvorul Tămăduirii;
- Întrucât Maica Domnului este fiinţa cea mai apropiată de Mântuitorul Hristos ea primeşte binecuvântările Lui, inclusiv darul vindecărilor de boli şi ea devine Izvor al Tămăduirilor;
- Prăznuim pomenirea Bisericii Izvorul Tămăduirii de la Constantinopol, biserică construit de împăratul Leon şi rezidită de împăraţii Iustinian, Vasile Macedoneanul şi Leon cel înţelept. În subsolul acestei biserici se află izvorul pe care l-a găsit viitorul împărat Leon cel Mare şi care a tămăduit o mulţime de oameni.
Părintele Patriarh a explicat în omilia rostită vineri de ce a fost rânduită sărbătoarea Izvorului Tămăduirii în Săptămâna Luminată, şi anume „pentru a ne arăta că Hristos Domnul este Izvorul Vindecărilor, Doctorul trupurilor şi a sufletelor noastre”.
„Hristos Domnul a vindecat o mulţime de bolnavi, le-a dăruit sănătate, a înviat şi trei persoane din morţi. Prin minunile Sale, El a arătat iubirea Sa milostivă şi smerită”.
„De aceea, Biserica a rânduit ca în această Săptămână Luminată, în care noi prăznuim în mod deosebit pe Hristos cel Înviat din morţi, să ne aducem aminte de puterea sa vindecătoare. Astfel, duminicile de la Paşti până la Rusalii sunt duminici ale vindecărilor sufleteşti şi trupeşti”.
Maica Domnului a primit darul vindecării de boli de la Hristos, a spus Patriarhul, deoarece ea este cea mai apropiată fiinţă umană de Hristos şi ea L-a purtat mai întâi în pântece şi apoi pe braţele ei şi L-a arătat lumii.
Preafericirea Sa a adus mai multe explicaţii din erminia icoanei sărbătorii:
„Hristos este centrul icoanei şi mâinile Sale sunt în stare de binecuvântare, iar mâinile Maicii Domnului în stare de rugăciune, deci Maica Domnului, prin rugăciunile ei către Hristos primeşte binecuvântarea Lui. Iar prin această binecuvântare devine şi ea izvor al tămăduirii, izvor dătător de viaţă”.
În această zi se oficiază slujba Aghesmei Mici, fapt pentru care Părintele Patriarh Daniel i-a îndemnat pe credincioşii care au „care au acasă agheasmă de la alte sfinţiri (deoarece agheasma sfinţită astăzi nu poate ajunge la credincioşii aflaţi în izolare) să folosească această apă vindecătoare de boli”.
Sursa: basilica.ro