Rugăciuni arhiereşti la Mănăstirea Hadâmbu
Pelerinii din mai multe zone ale ţării au participat în după-amiaza zilei de duminică, pe 21 iunie 2020, la Taina Sfântului Maslu, oficiată la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi.
Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte arhimandritul Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, şi părintele Cosmin Gubernat, consilier pe Sectorul cultural şi comunicaţii media al Episcopiei Huşilor. În cadrul Tainei Sfântului Maslu au fost rostite mai multe rugăciuni pentru sănătatea celor prezenţi şi a celor ce sunt bolnavi pe patul de spital sau la casele lor. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, arhimandritul Nichifor Horia a vorbit despre importanţa rugăciunii pentru cei bolnavi şi a relatat o minune pe care untdelemnul sfinţit în cadrul Tainei Sfântului Maslu a săvârşit-o în viaţa unui creştin ortodox din Iaşi. La rândul său, arhimandritul Nicodim Gheorghiţă şi-a exprimat bucuria de a-l avea în mijlocul preoţilor şi pelerinilor pe Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul şi pe arhimandritul Nichifor Horia. De asemenea, a mulţumit în mod deosebit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru grija pe care o arată mereu faţă de Mănstirea Hadâmbu. În Postul Adormirii Maicii Domnului, pe 9 august 2020, la Mănăstirea Hadâmbu va fi oficiată din noua Taina Sfântului Maslu.