S-au desemnat câştigătorii olimpiadei de creaţie literar-duhovnicească
Săptămâna trecută, la sediul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ a Arhiepiscopiei Iaşilor s-a desfăşurat concursul de creaţie literar-duhovnicească destinat copiilor din clasele I-VIII. În acest an, micuţii au avut de răspuns la două întrebări: „Cum ne ajută Dumnezeu în fiecare zi din viaţa noastră şi cum putem fi noi alături de oamenii aflaţi în suferinţă?“ şi „Când foloseşti tu semnul Sfintei Cruci şi de ce?“.
La olimpiada de creaţie literar-duhovnicească au participat 16 micuţi sârguincioşi şi talentaţi din clasele I-VIII de la Centrul educaţional creştin ortodox „Cetatea Sfântului Ştefan cel Mare“ din Bârlad, jud. Vaslui (Episcopia Huşilor), Asociaţia filantropică medical creştină „Christiana“ - filiala Cluj (Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului), Centrul de zi aparţinând Fundaţiei „Sfântul Sava“ din Buzău (Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei), Centrul de zi pentru copii „Sfântul Arhanghel Rafail“, sat Holt, comuna Letea Veche, judeţul Bacău (Episcopia Romanului şi Bacăului), Centrul de zi pentru copii „Sfântul Dionisie Exiguul“ Hârja, com. Oituz, judeţul Bacău (Episcopia Romanului şi Bacăului), Centrul de zi aparţinând Asociaţiei „Casiana“ din Tulcea (Episcopia Tulcii), Centrul de zi pentru copii „Sfânta Marina“ al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ Iaşi (Arhiepiscopia Iaşilor), Centrul de zi pentru copii „Mia Casa Inculeţ“, Bârnova, al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ Iaşi (Arhiepiscopia Iaşilor)
„Evenimentul din acest an, aflat la cea de-a III-a ediţie, a fost unul plin de surprize plăcute pentru copiii participanţi şi a venit cu noutăţi faţă de anii anteriori. Comisia de examinare din acest an a fost din exterior, premierea s-a făcut într-un cadru deosebit, plin de însemnătate istorică şi culturală, iar copiii s-au bucurat de mici momente artistice şi alte surprize care nu au făcut altceva decât sa-i încurajeze, să îi determine să aibă încredere în potenţialul lor intelectual şi să vadă părţile pozitive ale vieţii. Mulţumim tuturor participanţilor, sponsorilor, partenerilor mass-media şi felicitări câştigătorilor“, a declarat Lucian Isaicu, unul dintre coordonatorii acestui eveniment.
Cine sunt câştigătorii
În acest an micuţii au avut de răspuns la două întrebări: „Cum ne ajută Dumnezeu în fiecare zi din viaţa noastră şi cum putem fi noi alături de oamenii aflaţi în suferinţă?“ şi „Când foloseşti tu semnul Sfintei Cruci şi de ce?“. Concentrându-se asupra acestor subiecte, copiii au reuşit să expună într-un mod creativ şi literar rezolvarea subiectelor şi rezultatele au fost satisfăcătoare. În urma evaluării rezultatelor de către comisia mixtă de examinare (preot, profesor de religie, profesor învăţământ primar), au fost desemnaţi următorii câştigători. La categoria claselor V-VIII, locul I a fost obţinut de către Ursu Elena de la Centrul de zi pentru copii „Sfânta Marina“ al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ Iaşi din Arhiepiscopia Iaşilor, locul al II-lea - Mihăilă Elena de la Centrul de zi pentru copii „Sfântul Arhanghel Rafail“, sat Holt, comuna Letea Veche, judeţul Bacău din Episcopia Romanului şi Bacăului, Locul al III-lea - Chisăliţă Ancuţa de la Centrul de zi pentru copii „Mia Casa Inculeţ“ Bârnova al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ Iaşi din Arhiepiscopia Iaşilor. La categoria claselor I-IV, locul I a fost obţinut de către Leaşcu Ciprian de la Centrul de zi pentru copii „Sfântul Dionisie Exiguul“ Hârja, com. Oituz, judeţul Bacău din Episcopia Romanului şi Bacăului, locul al II-lea - Călin Maria - Centrul educaţional creştin ortodox „Cetatea Sfântului Ştefan cel Mare“ din Bârlad, jud. Vaslui din Episcopia Huşilor, locul al III-lea - Dumitru Cătălina - Centrul de zi aparţinând Fundaţiei „Sfântul Sava“ din Buzău din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Pe lângă câştigătorii primelor trei locuri, au mai fost acordate şi câte două menţiuni la fiecare categorie şi au fost premiaţi toţi participanţii, în cadrul unui moment artistic care a avut loc la Muzeul Unirii din Iaşi.
Cazarea a fost asigurată şi în acest an de către casa socială din incinta Bisericii „Sfântul Lazăr“, str. Dimitrie Gusti nr. 1, iar premiile au fost acordate de către Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ şi voluntarii Asociaţiei Studenţilor Bioingineri din Iaşi.
„Mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a binecuvântat şi în acest an pentru a putea organiza şi desfăşura această olimpiadă. Mulţumim tuturor participanţilor şi îi felicităm pe toţi aceşti copii sârguincioşi care au reuşit şi în acest an să demonstreze că pot avea rezultate bune, că au încredere în ei şi reuşesc prin implicare să obţină o viziune frumoasă asupra educaţiei, religiei, culturii şi a vieţii, în general“, ne-a spus la final directorul executiv al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ Iaşi, preotul Mihai Eduard Doroşincă. (Tudorel Rusu)