S-au împlinit patru ani de la deschiderea cantinei sociale din Parohia „Buna Vestire“ I din Sibiu
Parohia "Buna Vestire" I, sau "Biserica din Groapă", aşa cum este cunoscut istoricul lăcaş din Sibiu, patronează o cantină socială care a împlinit recent patru ani de activitate neîntreruptă.
Cantina socială a parohiei amintite s-a deschis în luna iunie 2007, prin grija părintelui Constantin Mitea, ca o dovadă a grijei faţă de persoanele cu nevoi şi a dragostei faţă de aproapele. Un calcul estimativ ne arată că în acest răstimp peste 5.000 de porţii de hrană caldă au fost oferite săptămânal unui grup de 35 de persoane cu dificultăţi materiale. "Estimăm costurile la 46.000 de lei. Aceşti bani au provenit din fondurile parohiei şi de la bunii noştri credincioşi care ne-au fost mereu aproape", ne-a spus părintele paroh Constantin Mitea.
Pentru persoanele care solicită sprijin din partea parohiei se realizează o anchetă socială. Dosarele sunt analizate şi în funcţie de posibilităţile materiale, apoi persoanele sunt primite la masă. De fiecare dată, părintele Mitea oficiază o slujbă de Parastas şi citeşte rugăciunea de împărţire a ofrandei. "De multe ori, oamenii doresc să-şi pomenească rudele aici şi oferă masa din săptămâna respectivă, astfel încât primim un real sprijin din partea oamenilor în această activitate socială a parohiei noastre", continuă părintele paroh. Marile sărbători de peste an, cum ar fi Crăciunul şi Paştile, sunt, de asemenea, prilejuri pentru parohia sibiană de a oferi săracilor pachete cu alimente, pentru a-i ajuta să aibă o masă de sărbători aşa cum se cuvine.
sursa: ziarullumina.ro