Să încurajăm orice suflet care se află în nevoie!
Să ne purtăm întotdeauna cu bunăvoinţă; cuvintele noastre să fie mângâietoare, iar din buzele noastre să picure lapte şi miere. În acest fel izbăveşti suflete de la moarte, pentru că vorba dulce înmoaie sufletele, pe când cea aspră şi pe cel blând îl sălbăticeşte.
Harul lui Dumnezeu ne acoperă atunci când alergăm la El şi la Maica Domnului. Desigur, cu cât luăm aminte mai mult la mintea noastră, cu atât mai mare va fi râvna şi dulceaţa cu care vorbim cu Dumnezeu.
Când însă mintea noastră se răspândeşte încoace şi încolo, atunci îndată pleacă din inima noastră, din pricina deşertăciunilor lumeşti, dulceaţa cerească şi desfătarea dumnezeiască.
Pentru aceasta, suflete al meu, ia aminte, ia aminte să nu plece din inima ta, din pricina neatenţiei şi a trândăviei tale, dumnezeiasca dragoste. În fiecare clipă să ai grijă să fii cu mintea trează, ca să te aprinzi pentru cele cereşti.
Adu-ţi aminte, adu-ţi aminte, suflete al meu, că ai venit din lume ca un îngeraş, iar acum am îmbătrânit. Toate s-au sfârşit, au trecut ca umbra şi ca visul şi omului nu îi rămâne decât virtutea, care nu îmbătrâneşte niciodată.
Ia aminte, suflete al meu, să nu plecăm nepregătiţi din această lume, ci să ne petrecem vremea cu pocăinţă, cu mărturisire, cu lacrimi, cu întristare, cu zdrobire a inimii şi cu rugăciune neîncetată, ca să ajungem şi noi să fim părtaşi la acel praznic ceresc. Pentru aceasta nu-ţi irosi timpul cu lucruri nefolositoare.
Fericit este cel care ascultă sfaturile celor încercaţi, pentru că astfel scapă de multe necazuri. Fericit este cel care are sădite adânc în inima sa frica de Dumnezeu şi pomenirea Sfântului Său Nume. Când pleacă de la monah pomenirea numelui lui Dumnezeu, îndată se ridică în el războiul patimilor şi al gândurilor necurate.
Râvneşte, suflete al meu, după frica de Dumnezeu! Fereşte-te de legătura cu oamenii cărora le place să vorbească despre tot felul de lucruri şi care îşi pierd vremea în acest fel.
De aici se vede care sunt cetăţeni ai Cerului şi care sunt oameni pământeşti. Cetăţenii Cerului nu încetează să cugete la frumuseţile Raiului şi să caute spre cele de sus prin preadulcea zdrobire a inimii.
Dumnezeu este răsuflărea lor şi spre El se înalţă cuprinşi de flacăra dragostei Sale.
Fericit este cel ce se fereşte de îndrăzneală şi de glume şi petrece numai în întristare şi în lacrimi, iar cugetul său Îi înalţă lui Dumnezeu fără încetare cu mulţumiri, cântări de laudă şi doxologii.
Nu judeca pe nimeni, nici cu vorba, nici cu gândul, căci prin bănuieli se poate păcătui foarte uşor, dacă nu iei aminte.
Trebuie să ne păzim din toate părţile, să nu ne amestecăm în treburile altora şi să nu ne îngrijim de păcate străine.
Ia aminte, suflete al meu, să nu te mustre conştiinţa de vreun lucru. Dacă conştiinţa ta va fi odihnită, înlăuntrul tău va fi un praznic plin de strălucire şi de bucurie.
Să te cercetezi pe tine însuţi şi să spui: "Nu cumva am ură asupra vreunui frate şi trebuie să mă împac cu el? De ce acest frate trece pe lângă mine cu faţa posomorâtă? Nu cumva are ceva împotriva mea şi trebuie să mă îndrept?"
Dacă vezi, suflete al meu, unele lucruri rele, care nu depind de tine, nu-ţi pierde pacea inimii. Spune înlăuntrul tău: "Dacă aş fi fost acum în mormânt, aş fi văzut ce se petrece afară? Cu siguranţă că nu".
Astfel, afli uşurare, iar înlăuntrul tău este pace, bucurie şi veselie.
Să nu ai vrăjmăşie asupra nimănui, ci să arăţi totdeauna dragoste.
Să încurajăm orice suflet care se află în nevoie şi să nu amărâm pe nimeni prin cuvintele noastre.
Să ne purtăm întotdeauna cu bunăvoinţă; cuvintele noastre să fie mângâietoare, iar din buzele noastre să picure lapte şi miere. În acest fel izbăveşti suflete de la moarte, pentru că vorba dulce înmoaie sufletele, pe când cea aspră şi pe cel blând îl sălbăticeşte.
Oamenii duhovniceşti lucrează cu înţelepciune şi astfel tămăduiesc sufletele, le smulg din ghearele diavolului şi le aduc lui Dumnezeu.
(Sfânta Mănăstire Karakalu, Sfântul Munte Athos, Părintele Matei de la Karakalu, un lucrător tăcut al virtuţii, Editura Evanghelismos, p. 63-66)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro