„Să-l aveţi ca model în ridicarea acestei biserici pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“
Pentru credincioşii parohiei Vicovu de Sus - Est din Protopopiatul Rădăuţi, ziua de duminică, 6 mai 2012, a reprezentat un moment aşteptat de zeci de ani. În prezenţa Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a fost aşezată piatra de temelie a viitoarei biserici din oraş ce va avea trei hramuri: „Învierea Domnului“,“Duminica Sfinţilor Români“ şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“.
Enoriaşii parohiei Vicovu de Sus - Est din Protopopiatul Rădăuţi au primit duminică vizita Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a săvârşit Sfânta Liturghie şi a aşezat piatra de temelie pentru altarul viitoarei biserici din oraş. IPS Pimen a fost întâmpinat la intrarea în oraşul Vicovu de Sus de membrii „Malancăi lui Ştefan cel Mare“ - trupă de teatru popular - care, în convoi călare, l-au însoţit pe Înalt Preasfinţia Sa până la locul viitoarei biserici. Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, IPS Pimen a oficiat Sfânta Liturghie, după care a urmat ceremonia religioasă de binecuvântare a locului şi de sfinţire a crucii pentru sfântul altar al noii biserici ce va avea trei hramuri: „Învierea Domnului“, „Duminica Sfinţilor Români“ şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“. Răspunsurile la strană au fost date de elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei“ din Suceava şi de membrii corului parohiei vicovene. La eveniment au participat şi membri ai administraţiei locale, în frunte cu primarul oraşului Vicovu de Sus, Gheorghe Schipor.
În cuvântul adresat credincioşilor, după slujba de sfinţire, IPS Pimen a subliniat dificultatea, dar şi importanţa ridicării unei biserici: „Această biserică se va face cu mare greutăţi din pricina perioadei mai grele prin care trecem, însă sărăcia materială poate fi biruită de bogăţia sufletească, de credinţă. Vă îndemn să-l aveţi ca model pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, care va fi ocrotitorul viitoarei biserici din acest loc şi care a construit biserici şi mănăstiri măreţe şi rezistente în timpuri grele, cu lupte şi războaie. Biserica de aici se va ridica cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu jertfa voastră, a enoriaşilor. Vedem că dispar multe clădiri şi apar altele noi în locul acestora, dar Biserica rămâne de-a lungul veacurilor. Acest lucru arată puterea lui Dumnezeu şi binecuvântarea unui lăcaş de închinare“.
„Unind credinţa cu fapta, dorim să construim o biserică care să corespundă necesităţii tuturor enoriaşilor parohiei noastre. Ocrotitorul viitoarei biserici va fi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, care ne va fi de acum încolo pavăză sfântă şi ocrotitor al credinţei“, a declarat pr. Mircea Irina, parohul bisericii din Vicovu de Sus - Est. Proiectul construirii noii biserici din oraşul Vicovu de Sus datează din anul 2007 şi conţine şi construirea unei case parohiale şi a unei case praznicale, lucrări începute deja.
Biserica actuală a parohiei Vicovu de Sus - Est, de dimensiuni reduse, are hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“ şi a fost ridicată de Episcopia Romano-Catolică din Iaşi în anul 1910. Încredinţată temporar din anul 1960 Mitropoliei Ortodoxe a Moldovei şi Sucevei, biserica l-a avut ca prim slujitor ortodox, în calitate de preot misionar, timp de doi ani, pe ierom. Pimen de la Mănăstirea Putna, actualul Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, care a îmbodobit biserica cu un nou iconostas şi cu veşminte.