Slujbele de pomenire pentru cei adormiți, cunoscute cu denumirea de parastase, sunt momente de întristare, de interiorizare sufletească și de comuniune cu cei adormiți. Ele se săvârșesc la soroacele rânduite de Biserică pentru răposații noștri, de obicei în sfântul locaș, în strânsă legătură cu Sfânta Liturghie, la casa celui răposat sau la mormânt.

În privința zilei săptămânale în care trebuie și putem să facem parastasele, aceasta este sâmbăta ‒ zi închinată din adâncă vechime pomenirii morților, întrucât în această zi Mântuitorul Iisus Hristos a coborât cu sufletul la iad pentru a-i elibera pe cei din veac adormiți. Lucrul acesta ni-l amintesc și cântările de la slujba Vecerniei și Utreniei sâmbetelor din Octoih, în care îi mărim pe sfinți și ne rugăm pentru morți. De aceea este bine să facem slujbele de pomenire, pe cât este posibil, în zi de sâmbătă.

Astfel, conform rânduielii și tradiției respectate de Biserica Ortodoxă, ziua săptămânală de pomenire a morților este sâmbăta. În această zi, la unele slujbe din cadrul celor șapte laude (miezonoptica de sâmbătă), ca și în unele cărți de cult (Octoihul) există cântări și rugăciuni anume alcătuite și rânduite pentru pomenirea morților.

Între aceste sâmbete, două sunt destinate pomenirii generale a morților, și anume cea dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne sau a Înfricoșatei Judecăți și cea dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt, amândouă având denumirea de Moși, adică zile în care facem pomenirea părinților, moșilor și strămoșilor adormiți întru Domnul.  Ele se mai numesc Moșii de iarnă și Moșii de vară și sunt respectate în toate Bisericile Ortodoxe. În unele dintre acestea și în unele părți din Biserica Ortodoxă Română există în practică și o sâmbătă a Moșilor de toamnă, care nu este menționată în cărțile de slujbă și de aceea data ei este diferită, de la o zonă la alta.

Cât privește timpul de pomenire a morților din Postul Mare, pomenirile au loc în sâmbetele acestei perioade. Conform rânduielilor tipiconale din Triod (cartea de cult specifică acestei perioade) și structurii slujbelor din aceste sâmbete, numai sâmbetele a doua, a treia și a patra sunt socotite ca zile de pomenire generală a morților, celelalte sâmbete din Postul Mare (prima, a cincea, a șasea și a șaptea) sunt consacrate pomenirii altor evenimente sau persoane sfinte din viața Bisericii.

Așadar sâmbăta, ziua pogorârii Domnului la iad, când a avut loc ridicarea celor adormiți spre înviere, este bine să fie cinstită prin aducerea aminte de cei trecuți în viața de veci, ca prin rugăciunea noastră și prin pomenirea acestora să-i ajutăm să dea răspuns bun la Judecata lui Dumnezeu și să se ridice cât mai aproape de Tronul lui Dumnezeu, unde să înalțe și pentru noi, împreună cu Îngerii și cu Sfinții, rugăciuni de răsplătire și mulțumire pentru faptul că noi, cei rămași pe pământ, nu i-am uitat.

(Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, volumul I, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 1996, pp. 278-282)