Sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron
Sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron
Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta credință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gândul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea și suspinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.
Cum a apărut coliva și ce legătură are ea cu Sfântul Teodor Tiron?
Biserica Ortodoxă îl sărbătorește în fiecare an pe Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron în ziua de 17 februarie, dar și în prima sâmbătă din Postul Mare, cunoscută și sub numele de sâmbăta Sfântului Teodor sau a colivelor.
Calendar ortodox14 Aprilie
Rugăciuni zilnice
- Rugăciunile dimineții
- Rugăciunile serii
- Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
- Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos
- Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al vieții omului
- Rugăciune la începerea lucrului
- Psaltirea
- Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
- Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul
- Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului
- Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu
Rugăciuni către sfinții zilei
- Troparul Sfintei Mucenițe Tomaida
- Troparul Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului
- Troparele Învierii, pe cele opt glasuri
- Troparul Sfinților Mucenici Rafail, Nicolae și Irina
- Condacul Sfântului Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei
- Condacul Sfintei Învieri a Domnului
- Condacul Sfinților Mucenici Rafail, Nicolae și Irina
- Acatistul Sfinților Mucenici Rafail, Nicolae și Irina
- Acatistul Sfintei Învieri a Domnului
- Acatistul Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului
- Acatistul Sfintei Mucenițe Tomaida
- Rugăciune către Muceniţa Tomaida Egipteanca, în primejdia de siluire a curăţiei
- Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști
- Rugăciune la masa de prânz în Săptămâna Luminată
- Rugăciune la masa de seară în Săptămâna Luminată
- Paraclisul Sfinților Cuvioși Mucenici Rafail și Nicolae și al Muceniței Irina fecioara
- Paraclisul Sfintei Învieri a Domnului
- Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei
- Canonul Învierii Domnului
- Troparul Sfântului Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei
- (Video) Troparul Sfântului Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei
- (Video) Troparul Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului
- (Video) Troparul Sfintei Mucenițe Tomaida
- (Video) Troparul Învierii Domnului
- (Audio) Acatistul Sfintei Învieri a Domnului
- (Audio) Rugăciune pentru vreme de pocăință și sfârșit bun vieții către Sfântul Iacob Putneanul
Rugăciuni și acatiste
- Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”
- Acatist către Maica Domnului, pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul Nesecat”
- Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli
- Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei
- Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou
- Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina
- Acatistul Sfântului Ioan Rusul
- Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului
- Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina
- Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, izbăvitorul de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească
