Frigul agravează bolile

Social

Frigul agravează bolile

Un studiu realizat în Franţa arată că supramortalitatea hibernală reprezintă un fapt epidemiologic bine stabilit. Creşterea numărului de decese este asociată cel puţin parţial cu o creştere a numărului bolilor respiratorii, precum gripa, şi cu o multiplicare a accidentelor cardiace. Potrivit unui raport din 2009 întocmit de Institutul de supraveghere sanitară asupra fiziologiei frigului, „tendinţa de concentrare a populaţiei în spaţii închise şi puţin ventilate (atunci când este frig afară) creşte riscul de infecţii“.  Pe de altă parte, corpul uman apelează la o anumită strategie pentru a încălzi aerul rece inspirat, înainte de ajungerea acestuia în plămâni. Mucoasele nazale transferă în acest aer apă aflată la temperatura corpului (fenomen care explică expresia „nas care curge“, frecvent întâlnită în sezonul rece). Acest transfer de căldură umidifică aerul şi provoacă uscarea barierei fizice, care este alcătuită din mucus. Virusul şi bacteriile intră în acest fel mai uşor în organism. Frigul alterează în paralel funcţionarea sistemului imunitar. Iarna, scăderea în intensitate a soarelui limitează expunerea virusului la razele ultraviolete, care îi distrug în mod natural. Altfel spus, durata de viaţă a unui virus creşte atunci când temperatura este scăzută şi când soarele este ascuns de nori. Puterea lui contagioasă este sporită. Aceste explicaţii sunt valabile şi pentru virusul gastroenteritei, o maladie a cărei epidemie în rândul copiilor apare sistematic în timpul iernii.