Gestul familiei unui pacient în moarte cerebrală va salva trei vieţi

Social

Gestul familiei unui pacient în moarte cerebrală va salva trei vieţi

O echipă de medici de la Centrul de Transplant Iaşi, căreia i s-au alăturat specialişti de la Institutul Fundeni, a efectuat, duminică, o intervenţie în timpul căreia s-a prelevat organe ale unui pacient aflat în moarte cerebrală. Coordonatorul Centrului de Transplant Iaşi, dr Raluca Neagu, afirmă că în timpul intervenţiei au fost prelevaţi rinichii şi ficatul de la un pacient aflat în moarte cerebrală, aceasta fiind prima prelevare de organe din acest an. Conform sursei, intervenţia a fost posibilă după ce familia şi-a dat acordul în această privinţă. Donatorul, un bărbat de 36 de ani, se afla în moarte cerebrală după ce a căzut într-o fântână. Potrivit medicului, organele prelevate vor salva alte trei vieţi. Un rinichi şi ficatul vor ajunge la Spitalul Fundeni din Bucureşti, iar cel de-al doilea rinichi va fi transplantat unei persoane aflate pe lista de aşteptare a Centrului de Transplant Renal din Iaşi.