Şantierul Catedralei Mântuirii Neamului

Arhiepiscopia Bucureştilor

Şantierul Catedralei Mântuirii Neamului

    • Şantierul Catedralei Mântuirii Neamului
      Şantierul Catedralei Mântuirii Neamului

      Şantierul Catedralei Mântuirii Neamului

Catedrala Mântuirii Neamului a intrat într-o nouă etapă de construire. Dacă până acum ceva timp, edificiul emblematic pentru trecutul, prezentul şi viitorul creştine ale românilor era doar un deziderat, în sfârşit Catedrala prinde chip.   

După ce pentru realizarea infrastructurii a fost contractat un constructor, în urma unei licitaţii a fost selectat altul care continuă acum suprastructura.

„De la recepţionarea lucrărilor nou executant şi-a început lucrările de organizare de şantier care au constat în aprovizionarea materialelor, stabilirea furnizorilor, amenajarea incintei, organizarea de şantier, iar de o lună şi jumătate lucrările au intrat într-un curs firesc al lor. S-a început cu lucrările de armătură rigidă, dar sunt primele care ar trebui executate având în vedere complexitatea lor, după care urmează lucrările de armătură, montare de armătură flexibilă”, a declarat pentru Trinitas TV ing. Cons. Petre Chiuţă, Sectorul Monumente şi Construcţii Bisericeşti

În aproximativ doi ani şi jumătate a fost realizată o lucrare extrem de complexă, având două subsoluri şi un demisol, dar etapa actuală, suprastructura, implică noi termene de execuţie.

Credincioşii de pretutindeni sunt aşteptaţi să aşeze cărămida lor la ridicarea celui mai important lăcaş de cult al românilor ridicat de la Revoluţie încoace. Modalităţile prin care puteţi contribui sunt mai multe şi despre fiecare puteţi afla accesând site-ul catedralaneamului.ro.

(Sursa: basilica.ro)