Sărbătoare la Biserica ieşeană „Sfântul Apostol Toma“

Arhiepiscopia Iaşilor

Sărbătoare la Biserica ieşeană „Sfântul Apostol Toma“

La ceas de vecernie, în această seară, parohia ieşeană ce are ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma a îmbrăcat haine de sărbătoare. Prăznuirea Sfântului a fost motiv de bucurie duhovnicească pentru credincioşii care s-au adunat în număr mare la biserica din cartierul Alexandru cel Bun.

Cler şi credincioşi au ieşit în întâmpinarea Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cel care a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia. Rugăciunea liturgică a fost împlinită de un eveniment legat de activitatea socială a tinerei parohii. La căderea serii a fost sfinţită casa socială a parohiei, un aşezământ destinat organizării activităţilor filantropice şi de întrajutorare a celor nevoiaşi.

La final, părintele Toma Gradinaciuc, parohul bisericii şi protoiereul Protopopiatului Iaşi 1, a mulţumit Înaltpreasfinţitului Teofan şi Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, preoţilor, dar şi credincioşilor care au contribuit la construcţia aşezământului social. Seara s-a încheiat cu binecuvântarea credincioşilor prezenţi şi împărţirea de pachete cu alimente pentru cei nevoiaşi.

Cinstirea Sfântului Apostol Toma va continua mâine, cu săvârşirea Utreniei, Acatistului şi a dumnezeieştii Liturghii.

Citește despre: