Sărbătoare în satul sucevean Spătărești

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Sărbătoare în satul sucevean Spătărești

Duminică, 28 iunie 2015, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuților, în sobor de preoți și diaconi, a resfințit Biserica cu hramul „Sfânta Treime” din satul Spătăreşti, Protopopiatul Fălticeni. Sfânta Liturghie a fost oficiată apoi în curtea bisericii, pe o scenă special împodobită cu cetină, flori de sânziene şi tricolorul românesc.

În cadrul slujbei arhierești, au avut loc și două hirotonii, una în diacon și una în preot. Pentru osteneala şi osârdia cu care a participat la toate lucrările de recondiţionare a picturii şi pentru abnegaţia cu care se implică în rezolvarea problemelor  din viaţa parohiei, părintele paroh Tudor Andrioaia a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor.

La finalul Sfintei Liturghii, s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii şi binefăcătorii sfântului locaş trecuţi la cele veşnice.

Biserica din Spătăreşti este singurul locaş ortodox din localitate şi este situată în centrul satului. Are hramul Sfânta Treime, hram istoric, la care s-a mai adăugat tot ca zi de prăznuire specială sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului. Piatra de temelie a bisericii a fost aşezată în anul 1799, construcţia avându-l drept ctitor pe Vasile Millo, bunicul actorului Matei Millo. Cu ziduri de grosime de 1. 5 m, locașul de cult este din piatră şi are formă de navă.  Aşezământul parohial cuprinde şi câteva construcţii auxiliare: casa praznicală, agheazmatarul şi un lumânărar.

Citește despre: