În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor după citirea Evangheliei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a subliniat importanța sărbătorii pe care Biserica o prăznuiește în fiecare an pe 15 august: „Am ascultat două cuvinte din Dumnezeiasca Scriptură, un cuvânt al Sfântului Apostol Pavel, vorbind despre smerenia lui Dumnezeu ‒ ca gând al lui Dumnezeu care ar trebui să fie înrădăcinat în sufletele noastre ‒, iar pe de altă parte despre cele două drumuri care merg spre Dumnezeu ‒ drumul celor care sunt în lume și drumul celor care și-au ales «partea cea bună», adică a sihăstriei. Sfânta Evanghelie ne-a vorbit apoi despre pântecele care a purtat pe Mântuitorul Hristos, și anume Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a cărei Dumnezeiască Adormire o prăznuim noi astăzi. Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare, mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții și cu rugăciunile tale mântuiești din moarte sufletele noastre”.

Înaltpreasfințitul Teofan a mai adăugat că sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este un moment de deschidere a inimii și minții, pentru a conștientiza dragostea și ajutorul pe care Maica Domnului le dăruiește tuturor celor care i se roagă: „Astăzi, arhiereii și preoții sunt chemați să conștientizeze că puterea slujirii lor nu stă în ei înșiși, ci în harul lui Dumnezeu care se menține în viața lor prin rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, adresate Izvorului harului, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Astăzi, călugării și călugărițele se pleacă smerit în fața monahului desăvârșit, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, chip al smereniei, al rugăciunii neîncetate, al ascultării necondiționate, al șederii zi și noapte în prezența lui Dumnezeu. (...) Astăzi, cei care locuim în lume, în ispitele sau bucuriile ei, în viața de familie și de societate, suntem chemați să ne îndreptăm în duh și în adevăr către Grădina Ghetsimani, către mormântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și rugăciunile ei neîncetate și neadormite, redescoperind adevărul că fără rugăciunile Maicii Domnului viața de familie ar fi imposibilă. Tații și mamele, pruncii și bătrânii sunt chemați astăzi să simtă mâinile întinse ale Preasfintei Fecioare către Dumnezeul cerului și al pământului, cu nădejdea că El Își întoarce Fața către noi și către lume, că nu ne părăsește – nu pentru vredniciile noastre, căci acestea în realitate nu există, ci pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Astăzi, cei deznădăjduiți să tindă inima lor către purtătoarea nădejdii noastre, ocrotitoarea celor apăsați, sprijinitoarea celor necăjiți, liman al celor care se află pe valurile învolburate ale vieții, cu chemarea să cunoască adevărul că în vreme de ispită, de tulburare și de părăsire, nu are omul un reazem mai puternic, în afară de Dumnezeu, decât Maica Domnului care Îl roagă neîncetat pe Dumnezeiescul ei Fiu să nu părăsească lumea în necazuri, să ne dăruiască putere în ispite și statornicie pe calea dreptei credințe, singura care duce cu adevărat la Dumnezeu și în Împărăția Sa”.

La finalul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, Părintele Protosinghel Cleopa, starețul Mănăstirii Cozancea, a mulțumit celor peste 300 de credincioși care au venit la hramul așezământului și a subliniat faptul că „tăria unei mănăstiri o dau cei care au viețuit și s-au rugat acolo. La Cozancea, bogăția noastră sunt Părintele Paisie și Părintele Cleopa, care au început viața duhovnicească aici. Părintele Cleopa spunea că dacă Părintele Paisie n-ar fi fost la Cozancea, nu se știe dacă urma calea monahală. Prin aceste două mari personalități duhovnicești este cunoscută mănăstirea noastră”.

Istoricul Mănăstirii Cozancea începe în anul 1656, când trei pustnici au construit pe aceste meleaguri o biserică din lemn. Actuala biserică a mănăstirii a fost construită în anul 1732 și este ctitoria boierului Vasile Balș. Schitul a fost închis în perioada 1960-1983, urmând ca în anul 1990 să fie ridicat la rangul de mănăstire.