Sărbătoarea Nașterii Domnului la Catedrala Episcopală din Vârșeț
Credincioșii români din orașul Vârșeț s-au adunat pentru a celebra împreună Slăvitul Praznic al Nașterii Mântuitorului Hristos.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului”.
În cuvântul de învățătură, ierarhul le amintit celor prezenți faptul că: „Sfinții Părinți ai Bisericii pun un accent deosebit pe iubirea lui Dumnezeu, care se manifestă prin Nașterea Fiului Său. Întruparea devine, astfel, expresie a iubirii divine ce transcende distanța infinită dintre Creator și creație. Prin Nașterea Mântuitorului, Dumnezeu nu doar că se apropie de om, ci devine om, arătând că omul este demn de iubire și mântuire, de vindecare și viață veșnică”.
La finalul Sfintei Liturghii, diaconul Octavian Ceruță, Inspector eparhial, a fost hirotesit arhidiacon.
Ierarhul a mulțumit celor prezenți și a oferit daruri copiilor prezenți la acest moment de aleasă bucurie.
Sursa: episcopiadaciafelix.ro