Sărbătoarea Popoarelor, la Trento în Italia

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Sărbătoarea Popoarelor, la Trento în Italia

Duminică, 18 mai 2014, a cincea după Paşti, comunitatea românească din Trentino a participat, pentru a doisprezecea oară, la Sărbătoarea Popoarelor, desfăşurată în oraşul Trento din Italia.

Încă de dimineaţă s-a pregătit standul ţării noastre cu obiecte şi produse româneşti. După parada portului, a urmat momentul de rugăciune, saluturile oficialităţilor, după care copiii parohiei au dăruit ramuri de măslin, apoi, după prânz, a urmat programul artistic. Astfel, s-au făcut cunoscute publicului diferite aspecte culturale şi religioase, tradiţionale româneşti, atât prin dansuri populare, cât şi prin prezentările costumelor populare româneşti. (Sursa: episcopia-italiei.it)