Sărbătoarea Sfântului Nifon la Catedrala mitropolitană din Craiova

Arhiepiscopia Craiovei

Sărbătoarea Sfântului Nifon la Catedrala mitropolitană din Craiova

Praznicul Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, va fi sărbătorit în mod deosebit la Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Craiova, care îi adăposteşte sfintele moaşte. 

După cum ne-a precizat părintele protosinghel Vladimir Dărângă, eclesiarhul Catedralei, programul liturgic a început duminică, 10 august, ora 18.00,  prin săvârşirea Vecerniei unită cu Litia. După slujbă, racla în care se găsesc părticele din moaştele Sfântului Nifon, Sfinţilor Serghie şi Vah şi ale Sfintei Muceniţe Tatiana, va fi purtată în procesiune în jurul sfântului locaş.

Astăzi, 11 august, în ziua praznicului, momentele liturgice vor debuta prin săvârşirea Acatistului Sfântului Nifon şi Ceasurile, urmate de slujba Sfintei Liturghii care va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Sfântul Nifon, fost Patriarh al Constantinopolului, a fost chemat în Ţara Românească în anul 1502, în timpul domniei lui Radu cel Mare, pentru a reorganiza viaţa bisericească. În anul 1503, în calitate de Mitropolit al Ţării Româneşti, Sfântul Nifon a înfiinţat episcopiile Râmnicului şi Buzăului. La scurt timp părăseşte scaunul mitropolitan în urma unui conflict cu domnitorul român şi se retrage la Sfântul Munte Athos, de unde pleacă la Domnul în anul 1508. În anul 1517, la solicitarea domnitorului Neagoe Basarab, mitropolitul Nifon este trecut în rândul sfinţilor, cu ziua de pomenire la 11 august. Drept mulţumire, monahii de la Sfântul Munte Athos îi dăruiesc domnitorului Neagoe Basarab capul şi o mână a Sfântului Nifon. Moaştele sunt aduse şi păstrate în Biserica Mânăstirii de la Curtea de Argeş până la 20 octombrie 1949, când, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăşte ca acestea să fie aduse la Catedrala mitropolitană Sfântul Dumitru din Craiova, unde se găsesc şi astăzi. (diacon Gheorghe Cioiu, sursa: mitropoliaolteniei.ro)

Citește despre: