În urmă cu șase ani, la Iași, o echipă de jurnaliști entuziaști se străduia să pună bazele unui cotidian unic ca abordare în media românească - „Ziarul Lumina“. Un cotidian care-și propunea să promoveze alt gen de presă și să surprindă fațetele unei Românii a valorilor. Astăzi, la șase ani de apariție, am vrea să credem că măcar puțin din ceea ce ne-am propus atunci am reușit să ducem la bun sfârșit.


Anul 2004 se apropia de sfârșit, iar în cercurile oamenilor de presă din Iași circula zvonul că în numai câteva luni avea să apară un cotidian cu totul deosebit, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Nu-mi imaginam că în scurtă vreme urma să fac parte din echipa care va munci să pună pe picioare tocmai ziarul cu pricina. Când, după Crăciunul 2004, directorul cotidianului la care lucrasem până atunci, Florin Zamfirescu, ne-a prezentat proiectul editorial al noii publicații și ne-a cerut să ne angajăm, alături de el, în complicata misiune de a realiza primul cotidian creștin din România, cu toții, de la redacție și până la departamentul contabil și de distribuție, am decis să-l urmăm. Două erau motivele care ne determinau să acceptăm aproape automat propunerea: încrederea totală în experiența fabuloasă a gazetarului Florin Zamfirescu, unul dintre fondatorii presei ieșene de după 1990, și proiectul editorial pe care îl propunea, cu totul inedit ca abordare (o provocare cu care orice jurnalist aflat la început de drum și-ar fi dorit să se întâlnească măcar o dată în viață).
Mi-aduc bine aminte întâlnirea pe care am avut-o, într-o duminică de început de ianuarie 2005, în clădirea din Copou, unde „Ziarul Lumina“ a avut primul sediu. Șefuâ, cum îi spuneam directorului Zamfirescu, ne adunase pe toți la o discuție. Am vorbit mult, o după-amiază întreagă. Despre necesitatea unui ziar care să facă presă curat, onest, echilibrat, despre cum ceea ce urma să facem putea fi catalogat drept un cotidian complet, pentru că urma să cuprindă informații atât din registrul vieții religioase, cât și din domeniile editoriale clasice (actualitate socială, economică, învățământ, cultură, sănătate, integrare europeană, agricultură), despre ce avea să însemne, în vâltoarea media de atunci, o astfel de publicație, despre cum va fi primit ziarul și despre câte altele pe care acum memoria nu mă ajută să le aștern pe hârtie. Știu, însă, că seara, în drum spre casă, mă încerca un ciudat sentiment de exaltare și un entuziasm pe care atunci nu mi-l explicam decât prin prisma faptului că-mi doream enorm să fac presă, să învăț cât mai mult din meseria asta și să scriu, să scriu cât se va fi putut.
Era, de fapt, entuziasmul unei echipe întregi, așa cum aveam să constat pe întreg parcursul lunii ianuarie 2005, cea care a precedat apariția „Ziarului Lumina“. O lună și mai bine în care s-a lucrat „în orb“, așa cum se întâmplă peste tot în presă înainte de a edita o publicație nouă. S-a lucrat cu pasiune, cu seriozitate, riguros, într-un ritm împământenit deja în redacție. Făceam teren, fiecare pe domeniile pe care eram acreditați, ne întorceam în redacție, scriam, totul intra apoi în „bucătăria“ celor de tehnoredactare, iar edițiile erau scoase pe hârtie A3, doar pentru uzul nostru, pentru a vedea ce mai trebuie corectat, unde mai trebuie lucrat, ce mai trebuie finisat, astfel încât ziarul să capete contur, coerență, să se „așeze“ bine pe hârtie. Începusem să fim încurajați să producem și reportaje, interviuri, genuri jurnalistice prea puțin întâlnite pe atunci în presa locală. Mi-aduc aminte că în luna aceea, de lucru „în orb“, toți reporterii am realizat multe dintre reportajele publicate în prima lună de apariție.
N-o să uit orele târzii la care plecam din redacție, împreună cu Oana Nistor, Oana Rusu, Lucian Apopei, Cristi Dumitriu, Mioara Mihai (Ignat), satisfacția pe care ne-o dădea fiecare articol încheiat, starea de febrilă așteptare, până când, în sfârșit, aveam să ieșim cu ediția tipărită.
Între timp, comentariile, în „dulcele“ stil românesc, începuseră deja să apară printre jurnaliști. Noi eram cei care „făceam teren degeaba“, căci știrile noastre nu apăreau nicăieri, „presarii“ nu dădeau zile multe unui ziar „religios“ și chiar se întrebau cum putea să arate o astfel de publicație cotidiană. Și, de parcă n-ar fi fost de-ajuns, într-o bună zi am aflat că ziarul la care cu toții lucram avea să se numească „Toaca“. Vestea ne-a dat fiori reci pe șira spinării, imaginându-ne cum ne-am fi putut prezenta, la conferințele de presă, ca reporteri la ziarul „Toaca“ sau cam ce hohote de râs am fi stârnit printre colegii de breaslă. Autorul poantei legate de titlul ziarului fusese Șefuâ, care, cu ironia ce-l caracteriza, arunca pe piață „pilule“ menite să creeze o anumită stare de așteptare în media locală, pentru ca la apariție surpriza să fie totală. Evident, ziarul nu s-a numit așa, dar în amintirea acelei diversiuni de care apoi am râs cu poftă, Șefuâ a botezat „Toaca“ fontul cu care s-a făcut ziarul ani buni…
Primul număr a ieșit de la tipar pe 7 februarie 2005, în ziua în care vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist sărbătorea 90 de ani de viață. Articolul-deschidere era dedicat acestui moment aniversar.
De-atunci, zi de zi, au urmat alte și alte deschideri de ediție, mii de pagini realizate cu trudă și dăruire de un colectiv redacțional care a crezut cu pasiune în munca pe care a făcut-o și pentru care redacția ziarului a fost, în toți acești șase ani, o a doua casă.
Noi, cei care facem parte din echipa de început a „Luminii“, suntem niște norocoși. Mai întâi pentru uriașa șansa de-a fi pus umărul la „nașterea“ unui ziar unic în istoria presei românești. Apoi, pentru că am reușit să demonstrăm că se poate face jurnalism în acord cu valorile creștine și că se poate aduce în fața paginilor unui singur ziar întreaga familie. (Otilia Bălinișteanu)


„Eram ca niște astronauți care făceau mereu teste“

Perioada care a precedat tipărirea primului număr al „Ziarului Lumina“ și în care s-a lucrat la realizarea proiectului ce avea să dea naștere primului ziar creștin din România nu poate fi neglijată în istoria celor șase ani de apariție neîntreruptă care au urmat. S-a lucrat la cotidian ca și cum a doua zi ediția urma să fie tipărită. Eram ca niște astronauți bine antrenați, care făceau mereu teste, ca și cum ar fi în spațiu, însă nu zburau niciodată.
Îmi amintesc unele aspecte cu totul și cu totul inedite. De la zi la zi, se schimbau stilurile de paginare, apăreau noi rubrici, alte fonturi, abordări diferite. Istoria acelor ediții consemnează și un alt nume dat publicației: „Ziarul Creștin“. Până pe 25 ianuarie acest titlu a existat pe headerul ziarului. „Arca lui Noe“, „Cum muncim“ ori „Secundă și infinit“ sunt doar o parte din rubricile care nu s-au regăsit ulterior în edițiile tipărite, care aveau până și un preț de vânzare (deși publicația nu trecea dincolo de pragul redacției): 5.000 de lei exemplarul și 25.000 de lei abonamentul lunar. Grafica primei pagini prevedea o casetă în colțul din stânga, jos, cu „Calendarul zilei“, iar în dreapta, jos, o „Poveste pentru toți copiii“. S-au realizat în total 20 de ediții integrale ale „Ziarului Lumina“, de la 11 ianuarie până la 5 februarie 2005, care nu au fost niciodată tipărite. S-a lucrat la acestea „în orb“ (edițiile treceau prin toate etapele de realizare, adică cele 16 pagini erau redactate, editate, „desenate“, corectate, însă nu vedeau lumina tiparului, fiind doar printuri de uz redacțional intern), pentru a se cristaliza, astfel, formula editorială a unui ziar redactat din perspectivă creștină, cu o grafică unitară (ziarul e scris cu un caracter propriu, realizat și denumit din 2005), asumându-și de atunci și până astăzi condiția jurnalistică specifică unui cotidian quality. (Lucian Apopei)