Seară culturală dedicată Crăciunului, la Suceava
Asociaţia culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei“ a organizat luni, 17 decembrie 2012, în Sala „Dom Polski“ din Suceava, o seară culturală cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului.
Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi a cuprins un concert de colinde şi lansarea cărţii „Obiectele de valoare istorică, artistică şi odoarele Bisericii «Sfântul Dumitru» din Suceava“, semnată de pr. Justinian-Remus A. Cojocar, slujitor la Biserica „Sfântul Dumitru“ din Suceava. Al doilea volum lansat de pr. Justinian Cojocar descrie obiectele de valoare istorică şi artistică ale Bisericii „Sfântul Dumitru“, care fac parte din patrimoniul cultural naţional bisericesc: cruci vechi, icoane vechi zugrăvite de pictori de demult, veşminte, antimise, epitafuri, cărţi de slujbă vechi s.a. Un capitol aparte îl reprezintă referirea la părticelele din sfintele moaşte şi la fragmentul din lemnul Sfintei Cruci care se află în Biserica „Sfântul Dumitru“ din Suceava. Carmen Veronica Steiciuc, preşedinta Societăţii Scriitorilor Bucovineni, a remarcat că aşezarea cuvintelor din cartea recent apărută arată armonia lucrării. „Volumul este foarte bine construit şi impresionează atât prin calitatea cuprinsului, cât şi prin aspectul cărţii care a apărut în condiţii grafice excepţionale. Părintele Justinian Cojocar face cinste Bisericii şi culturii bucovinene cu această carte“, a spus Carmen Veronica Steiciuc. Pr. prof. Aristarch Cojocar l-a felicitat pe pr. Justinian Cojocar pentru strădaniile sale cărturăreşti: „Mă bucur să văd că pr. Justinian, fiul meu, rodeşte spre mântuire strădaniile lui în fruntea Asociaţiei «Sfântul Mitropolit Dosoftei». Nădăjduiesc că aceste strădanii sunt înscrise în analele culturii şi spiritualităţii din Bucovina şi nu numai“.
Colindători din toată Bucovina, pe scena Sălii „Dom Polski“
În continuare, a avut loc concertul de colinde susţinut de următoarele coruri: Corala preoţească „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi“, Cvartetul „Amadeus“, format din membrii ai Ansamblului „Ciprian Porumbescu“ din Suceava, Grupul psaltic „Sfântul Nectarie“ din Suceava, corul profesorilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu“ din Suceava, Grupul folcloric „Muguraşul“, al Şcolii Generale numărul 1 din Suceava, copiii de la Centrul de Educaţie Incluzivă (Şcoala Specială) din Gura Humorului, Corul „Sfântul Procopie“ al parohiei Milişăuţi, corul Bisericii „Sfântul Dumitru“ din Suceava, Corul Colegiului Naţional „Petru Rareş“ din Suceava. Tineri artişti de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu“ au susţinut spre final un recital la pian şi vioară, interpretând piese clasice şi colinde. „Îmbăcaţi în portul bucovinean, cu opinci şi trăistuţă, copiii grupului folcloric al Şcolii Generale numărul 1 din Suceava au transformat Sala „Dom Polski“ într-o uliţă a satului, unde ei au colindat pe oamenii credincioşi şi cuminţi ce i-au răsplătit cu aplauze. Bucurie în suflet au adus şi copiii de la Centrul din Gura Humorului. Părăsiţi de părinţi, unii dintre ei chiar cu părinţi care nu mai sunt în viaţă şi înlăturaţi de celelalte rude, au colindat îmbrăcaţi naţional, cu tobe, vioare şi chitare“, a relatat pr. Justinian Cojocar.