Şedinţă Protopopială la Modena, Italia

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Şedinţă Protopopială la Modena, Italia

În  Biserica „Sfântul Bartolomeu” din Modena a avut loc luni, 25 februarie 2014,  începând cu orele 19:00, prima şedinţă din anul 2014 a Protoieriei Emilia Romagna. Părintelui protopop dr. Constantin Totolici i s-au alăturat cu această ocazie alţi şaptesprezece părinţi ai protoieriei.

Conform ordinei de zi, în prima parte a ședinței  s-au luat în discuție pe rând câteva alegeri  în structura internă a protoieriei. A fost ales un nou secretar, un asistent social, un responsabil al activităţii Frăţiei Nepsis şi un coordonator al centrelor misionare.

În a doua parte  a şedintei s-au dezbătut punctual  mai multe probleme ce vizează bunul mers al protoieriei pentru anul 2014. În primul rând, s-a stabilit un calendar al evenimentelor la nivel de protoierie iar apoi, la nivel de parohii. S-au stabilit astfel datele ședințelor protoiereşti în cadrul cărora se vor ține și conferințele tematice ale anului.

 Pentru completarea calendarului pe anul 2014, s-a propus de către părintele protopop ca Sfânta Taină a Maslului să se săvârșească în zi de vineri, pe centre misionare. În acest sens s-au creat cinci centre misionare, ținându-se cont de realitatea geografică zonală.

În a treia parte a ședinței  a fost prezentat proiectul de activitate al Sectorului Cultural și de Tineret al Episcopiei Italiei. S-a adus la cunoștința părinților participanți organizarea celei de a treia ediții a taberei pentru copii și tineret  “Nu uita că ești român”, care anul acesta se va desfășura la începutul lunii iulie, în localitatea Dogana Nuova, Provincia de Modena. În același timp părinții au fost informați asupra manifestărilor culturale la nivelul  episcopiei.

Ultima partea ședinței a fost rezervată discuțiilor despre conduita preoților în parohii, relațiile dintre preoții protoieriei, dintre preoți și protoiereu, respectiv dintre preoți și conducerea centrului eparhial (onestitate în săvârșirea serviciilor religioase în alte parohii, decența în tratarea migrației credincioșilor, promptitudine în răspunsurile la solicitările din partea ierarhiei, identificare pușcăriilor din cuprinsul protoieriei și cercetarea celor din pușcării și spitale, înființarea filialelor  asociației „San Lorenzo dei Romeni”, organizarea pangarelor și desprinderea doamnelor preotese de statutul de vânzător, abordarea  Bancului  Alimentar de la Imola și altele).

Ședința s-a încheiat în duh frățesc, părinții participanți îmbrățișând toate propunerile  lansate  și subscriind la unison dorinței de implicare în bunul mers al Protopopiatului Emilia Romagna.

(Sursa: episcopia-italiei.it)