Seminar de formare cu tinerii în Parohia Zoiţani

Arhiepiscopia Iaşilor

Seminar de formare cu tinerii în Parohia Zoiţani

În zilele de 27 şi 28 august 2014, a avut loc cea de-a III-a ediţie a seminarului de formare organizat de ATOR Zoiţani, la care au participat 60 de tineri din filialele Iaşi, Zoiţani, Bucecea, Dorohoi, Botoşani, Hârlău, Paşcani, Holm şi Costeşti. Tema generică a întâlnirii a fost „Tânărul între reuşită şi eşec“. Participanţii au petrecut două zile departe de agitaţia vieţii cotidiene, lucrând pe echipe şi căutând împreună cu moderatorii lor - protos. Nicodim Petre, pr. Olivian Sandu şi pr. Ionuţ Dascălu - răspunsuri la provocările caracteristice vârstei, dar şi la întrebarea: „Ce trebuie să facem pentru ca viaţa noastră să fie o reuşită?“.

Această activitate organizată pentru liceeni şi studenţi înainte de începerea anului şcolar a dat participanţilor un impuls spre a folosi mai bine timpul şi mijlocele ce sunt la dispoziţie pentru formarea lor ca oameni şi ca profesionişti. A fost, totodată, o oportunitate de a cunoaşte oameni noi, de a lega prietenii, dar mai ales de a se cunoaşte fiecare pe sine.

Prima zi a seminarului a început cu săvârşirea Sfintei Liturghii şi primirea participanţilor. Dumnezeiasca slujbă s-a încheiat cu un cuvânt de învăţătură şi de încurajare adresat tinerilor de către părintele protopop Constantin Macuc, protoiereu de Săveni. Deschiderea oficială a activităţilor a avut ca punct de plecare cuvântul de introducere în temă ţinut de către părintele Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului asociaţii de tineret din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor. Programul primei zile a continuat cu două sesiuni de lucru în cele 3 grupe de vârstă ce s-au format pentru o mai mare eficienţă, care au purtat numele „Sfinţii Martiri Brâncoveni“, „Sfânta Parascheva“ şi „Sfântul Stelian“. La finalul după-amiezii, tinerii din filiala Zoiţani au prezentat o expoziţie de lucrări plastice realizată de colega lor Mariana Pădurariu, care a făcut comentarii la fiecare lucrare. La finalul zilei, gazdele au pregătit participanţilor o plimbare cu căruţele în parohiile învecinate (Panaitoaia şi Dimitrie Cantemir), un foc de tabără, cina şi un program artistic. S-a pus punct primei zile prin rugăciunile de seară citite împreună împrejurul focului.

„Tinerii nu sunt viitorul Bisericii, ci sunt prezentul ei“

A doua zi a debutat cu participarea la Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Adăşeni, urmată de cuvântul de învăţătură al părintelui Ionuţ Dascălu. După micul dejun tinerii au asistat la conferinţa „Povestea Punguţa cu doi bani sau despre necazuri ca şansă şi binecuvântare“, susţinută de părintele protosinghel Nicodim Petre. La final, părintele a răspuns întrebărilor tinerilor, subliniind faptul că „tinerii nu trebuie priviţi ca o problemă a societăţii şi a Bisericii, ci ca o resursă şi o şansă. Tinerii nu sunt viitorul Bisericii, ci sunt prezentul ei. Astăzi trebuie să se spovedească, astăzi trebuie să se împărtăşească, acum trebuie să-şi folosească darurile specifice vârstei pentru a înfrumuseţa lumea şi a o face mai bună. Tânărul trebuie să fie liber acum, nu în viitor. Tinerii, astăzi, fac parte din Trupul lui Hristos“.

După alte două sesiuni de lucru, în încheierea celei de a doua zi, timp de o oră, tinerii au tras concluzii şi au schiţat proiecte pentru viitor. Tot acum au fost recompensaţi cei ce au obţinut premii la concursul de eseuri cu tema „Tinere, ţie îţi zic: ridică-te!“. Câştigătorii au fost: Anca Cîşlariu - ATOR Zoiţani - locul I, Moşneagu Ştefan - ATOR Paşcani - locul II şi Matei Elena - ATOR Botoşani - locul al III-lea.

La această manifestare, participanţii au înţeles că a fi tânăr înseamnă a avea idealuri frumoase, a fi entuziast, energic, în căutare, optimist şi curajos la tot lucrul cel bun; toate cu ajutorul lui Dumnezeu. Acest seminar a venit ca un răspuns mult aşteptat la frământările şi întrebările lor, cele mai multe dintre ele nerostite.

La sfârşitul manifestării participanţii au mulţumit părintelui Ciprian Strâmbu, coordonatorul Filialei ATOR Zoiţani, cel prin grija căruia a fost posibil acest seminar de formare. (Anca Cîşlariu - ATOR Zoiţani)

Citește despre: