Serbare de Crăciun pentru copiii instituționalizați din Giurgiu
Marţi, 17 decembrie 2013, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului la Centrul Eparhial pentru copii şi tineret „Sfântul Ioan Valahul", s-a desfăşurat serbarea: „Iată, vine Moş Crăciun!" pentru copiii instituţionalizaţi din municipiu.
Astfel, peste 100 de copii ai caselor de tip familial din Giurgiu, la care s-au alăturat şi alţi 30 de tineri nevoiaşi, au participat la această serbare de Crăciun, deschisă de jocurile populare ale elevilor de la Şcoala „Acad. Marin Voiculescu” Nr.8 ,urmaţi de corul Semiarului Teologic Teoctist Patriarhul şi de Consilierul Secorului Social, Pr. Edmon Popă.
Dintre cei implicaţi în acest eveniment amintim: elevi voluntari de la Colegiul Național Ion Maiorescu, Prof. Diac. Necula Daniel de la Liceul „Tudor Vianu", Prof. Diac. Grigorescu Sebastian de la Semiarul Teologic “Teoctist Patriarhul”, Prof. Tănase Iuliana-Georgeta de la Şcoala „Acad. Marin Voiculescu' Nr.8, Prof. Matei Irina de la Scoala nr. 7.
Evenimentul s-a încheiat cu intonarea, de către toţi participanţii, a cântecului “Moş Crăciun” şi cu împărţirea darurilor, constând în dulciuri și iconițe.
(Sursa: episcopiagiurgiului.ro)