În 1871, Comitetul de organizare al Primei Serbări a Românilor de pretutindeni a argumentat alegerea locului pentru serbare astfel:

„În trecutul neguros al națiunii române sunt multe puncte strălucitoare, unul dintre acestea, cel mai strălucitor, este acela în care apare umbra măreață a lui Ștefan cel Mare, pe lângă această suvenire să ne adunăm la mormântul acestui bărbat să ne dăm mâna, aici să o zicem în fața lumii, cum că am avut un trecut și vom a avea un viitor! Iată ideea sărbătorii!”

Alegerea era cu totul justificată, având în vedere că sfântul domnitor a fost primul care a realizat o formă de unitate românească, prin autoritatea pe care o exercita nu doar în Moldova, unde era conducător al țării, ci și în Tara Românească și asupra românilor din Transilvania.

Într-un document italian din 1459, el era numit Re de Dacia („Regele Daciei”), putând astfel vorbi despre o reconstituire în nume personal a Daciei, adică o reunire simbolică a urmașilor celor care trăiseră la începutul creștinătății pe aceste meleaguri. Abia peste un secol Mihai Viteazul va realiza prima unire statală a românilor.

Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, explica în Anul Centenar al Marii Uniri că Sfântul Ștefan cel Mare a fost domn al Moldovei, dar, pentru o perioadă, și al Țării Românești.

„De curând a ieșit la iveală că a fost numit conte sau guvernator al Transilvaniei. A stăpânit peste 100 de sate, târguri și cetăți în Transilvania, fiind cel mai bogat feudal din această țară. A creat episcopie, ajunsă la scurtă vreme mitropolie românească, la câțiva kilometri de Cluj, în satul Feleacu. A pus stema Moldovei peste tot, de pe Târnave până în regiunea Dejului se văd și astăzi frumoasele încrustații în piatră cu bourul Moldovei”, preciza în 2018 președintele Academiei Române.

Comitetul de organizare al primei Serbări a Românilor de Pretutindeni s-a confruntat cu numeroase piedici, printre care reticența autorităților austro-ungare și pierderea fondurilor pentru organizare odată cu falimentul unei bănci. Dar nu au renunțat.

S-au implicat doamne din înalta societate și alți donatori. Lungile liste de subscripție, păstrate în Muzeul Mănăstirii Putna, arată că românii au înțeles cum se cuvinte importanța evenimentului.

„… serbarea de la Putna trebuie să fie un act produs de o națiune întreagă; serbarea de la Putna are să fie întrunirea națiunii române în suvenirile trecutului, în însuflețirea prezentului și speranțele viitorului!”, scriau tinerii în 1870.

Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni organizată de studenții români în 1871 a inspirat alte generații de studenți și, împreună cu mănăstirea și cu ierarhul locului, a fost modelul pentru serbările pan-românești de la Putna din 1904, 1926, 1957, 1966 și 2004, când s-au împlinit și 500 de ani de la Adormirea Sfântului Ștefan cel Mare.

Ediția din 1926 a fost prezidată de Principesa Ileana a României, viitoarea Maică Alexandra. Atunci a fost așezat lângă biserică bustul lui Mihai Eminescu realizat de sculptorul Oscar Han.

Pe tot parcursul serbării din acest an (14-16 august), studenții care participă la ediția din acest an au organizat strajă permanentă la mormântul Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare.

Sursa: basilica.ro