Serbarea Seminarului Teologic Ortodox din Craiova
Sala mare a Filarmonicii „Oltenia” a găzduit joi, 10 decembrie 2015, concertul de colinde susținut de Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova.
Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova a deschis joi, 10 decembrie 2015, regalul de colinde organizat de Arhiepiscopia Craiovei, sub genericul „Hristos se naşte, măriţi-L”, în perioada 10 - 23 decembrie 2015. Evenimentul, desfăşurat în prezenţa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost găzduit de sala mare a Filarmonicii „Oltenia” şi a reunit Corala Seminarului Teologic şi Grupul psaltic al Catedralei mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, sub bagheta dirijorală a prof. dr. Victor Şapcă. Evenimentul a fost prezentat de Gabriela Rusu Păsărin, vicepreşedinte al APOR Craiova. Talentul şi harul tinerilor elevi seminarişti a încântat inimile şi sufletele celor câteva sute de persoane prezente în sală. Colindele s-au împletit astfel într-un mod armonios cu teatrul creştin şi poezia religioasă, cu obiceiurile şi tradiţiile populare olteneşti, transpuse în scenă de tinerii seminarişti.