Sesiune de informare în Protopopiatul Buhuşi

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Sesiune de informare în Protopopiatul Buhuşi

La Complexul Agroturistic Runc din apropierea oraşului Buhuşi a avut loc joi, 14 februarie 2013, sesiunea de informare privind strategia de dezvoltare a serviciilor sociale din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, în cadrul proiectului FORTE - Formare Trainică pentru Parteneriat Social.

Întâlnirea a avut loc cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, fiind coordonată de pr. Eugen-Ciprian Ciuche, consilier la Sectorul social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care este şi consultant patriarhal în cadrul proiectului. La eveniment au participat 13 preoţi din Protopopiatul Buhuşi, coordonaţi de pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi, şi nouă membri ai echipei nucleu de planificare strategică. După prezentarea proiectului, a fost expusă planificarea strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale din cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului pe anii 2013-2016 pe trei direcţii:

- realizarea unui sistem de servicii sociale de calitate la nivelul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului prin îmbunătăţirea celor existente, pentru trei categorii de beneficiari: copii, persoane vârstnice şi familii;

- replicarea şi diversificarea de servicii sociale de calitate prin creşterea implicării preoţilor din cele şase protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului pentru a răspunde nevoilor persoanelor aflate în suferinţă;

- consolidarea şi perfecţionarea sistemului de servicii sociale acordate de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. „Evenimentul a debutat cu prezentarea proiectului FORTE - Formare Trainică pentru Parteneriat Social, cofinanţat din Fondul Social European, şi a Centrului de Excelenţă în Dezvoltarea Resurselor Umane - CEDRU - Bacău, înfiinţat în cadrul acestui proiect. În continuare, pr. Eugen Ciuche a expus activităţile Sectorului social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Participanţii au fost familiarizaţi cu noţiunile de viziune, misiune, direcţii şi obiective strategice pentru a înţelege necesitatea procesului planificării strategice“, a spus pr. Dorel Moţoc, consilier patriarhal din cadrul Sectorului social-filantropic al Patriarhiei Române şi secretar general al Federaţiei Filantropia. Obiectivul întâlnirii a fost acela de a prezenta imaginea de ansamblu a realizărilor echipei-nucleu care a lucrat pe parcursul unui an la planificarea strategică pentru perioada 2013-2016. Un alt obiectiv a fost de a atrage în echipă persoane care doresc să se implice în etapele viitoare ale operaţionalizării strategiei.