Șezătoare la Vorona dedicată poetului Mihai Eminescu
În parohia Vorona-Centru, Protopopiatul Botoșani, manifestările dedicate împlinirii a 161 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu vor începe vineri, 14 ianuarie. La așezământual social-filantropic “Sfântul Nicolae“ va avea loc de la ora 14:00 o slujbă de Parastas.
În parohia Vorona-Centru, Protopopiatul Botoșani, manifestările dedicate împlinirii a 161 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu vor începe vineri, 14 ianuarie. În Așezământual social-filantropic “Sfântul Nicolae“ al parohiei “Sfinții Împărați Constantin și Elena“ din parohia Vorona-centru va avea loc de la ora 14:00 o slujbă de Parastas pentru poetul Mihai Eminescu și pentru familia sa. Apoi va fi organizată o șezătoare culturală în cadrul căreia vor fi prezentate poezii din opera poetului Mihai Eminescu și un program de cântece folclorice. La acest eveniment vor participa poeți, profesori și elevi de la Grupul Școlar “Ștefan cel Mare și Sfânt“ din Vorona. “Având în vedere că mama lui Mihai Eminescu, Raluca Jurașcu, s-a născut în satul Joldești, din comuna Vorona, în fiecare an, pe 14 ianuarie, aducem un omagiu atât poetului, cât și mamei sale. Raluca Jurașcu a avut un rol important în formarea sufletească a poetului Mihai Eminescu. Copiii de la Grupul Școlar Vorona așteaptă cu drag această zi și se pregătesc în mod deosebit, învățând poezii din creația eminesciană pe care le recită și le cântă. Elevii sunt bucuroși să întâlnească și să asculte poeții invitați la această activitate culturală“, a declarat pr. paroh Cristian Ștefan, organizatorul manifestărilor.
În perioada 13-16 ianuarie 2011 se desfășășoară în zona Botoșani o serie de activități culturale în cadrul Zilelor Eminescu. Manifestările sunt organizate de Primăria municipiului Botoșani, Consiliul Local, Ministerul Culturii și Patrimoniul Cultural Național, Fundația Culturală "Hyperion" Botoșani, Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii "Mihai Eminescu" Botoșani, Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Cultural Național Botoșani, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Botoșani, Teatrul "Mihai Eminescu" Botoșani și Biblioteca Județeană "Mihai Eminescu" Botoșani organizează (C. Ciofu)