Povestea avva Macarie: umblând odată prin pustie am găsit o căpățână de mort aruncată la pământ. Și clătinând-o cu toiagul cel de finic, mi-a grăit căpățâna. Și am zis ei: tu cine ești? Și mi-a răspuns căpățâna: eu am fost slujitor al idolitor și al elinilor celor ce au petrecut prin locul acesta, iar tu ești Macarie, purtătorul de duh și în orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt în chinuri și te vei ruga pentru dânșii, se mângâie puțin. I-a zis ei bătrânul: care este mângâierea și care chinul? I-a răspuns lui: pe cât este de departe cerul de pământ, atâta este focul de dedesubtul nostru, fiindcă de la picioare până la cap stăm în mijlocul focului și nu este cu puțință să se vadă cineva față către față, ci fața fiecăruia este lipită de spatele celuilalt. Deci, când te rogi pentru noi, din parte vede cineva fața celuilalt. Aceasta este mângâierea. Și plângând bătrânul, a zis: vai zilei aceleia în care s-a născut omul, dacă aceasta este mângâierea muncii! I-a zis ei bătrânul: este altă muncă mai rea? I-a răspuns lui căpățâna: noi, ca cei ce nu am cunoscut pe Dumnezeu, măcar puțin suntem miluiți, iar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu și s-au lepadat de El și nu au făcut voia Lui, dedesubtul nostru sunt. Și luând bătrânul căpățâna, a îngropat-o.

(Patericul, ediția a IV-a rev., Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, pp. 148-149)