E aşa ciudat cum trăim fugind după himere. Când suntem mici ne dorim să fim mari, iar când suntem mari ne dorim şi mai mari să ajungem. A dori un echilibru cât de cât e deja de modă prea veche, pentru noi contemporanii. Ne-am obişnuit să trăim în cutiuţele noastre de chibrit, comozi în faţa televizorului, fără a avea o grijă, nici măcar faţă de noi înşine darămite faţă de altcineva. Noaptea ne aruncăm repede în pat, ușurați un pic că a mai trecut o zi, dar speriaţi pentru plinătatea zilei ce va urma. Şi uite aşa s-a dus esenţialul zilei, Mântuitorul aşteptând cuminte la uşile inimilor noastre zăvorâte pe dinăuntru să Îl poftim măcar azi la cină. Ne face cadou în fiecare zi 24 de ore… din care, uneori, nici măcar 5 minute nu avem timp să le petrecem cu El. Avem timp de aproape orice numai de El nu. E trist că frumuseţea unei zile este dată doar de ce să mai mâncăm bun, sau ce băutură nouă să mai consumăm, sau ce film bun să mai vedem, sau să stăm pur şi simplu în pat schimbând canale tv.

Ne este greu să facem orice mic gest de jertfă faţă de cineva, de la a dărui locul în tramvai până la a merge să cumpărăm o pâine unui vecin bătrân şi bolnav. Nu mai stăm duminica la toată slujba căci e prea lungă, dar de shopping 5 ore pe zi nimeni nu se mai plânge, nu mai vizităm un bolnav căci nu avem timp, dar bineînţeles orele petrecute la televizor trec neobservate, ne rezumăm doar la un simplu salut când ne întâlnim cu cineva, fiindu-ne teamă să întrebăm ce mai face ca nu cumva să aibă nevoie de ajutorul nostru şi astfel comoditatea noastră să fie tulburată. Şi uite aşa trec zilele, nopţile şi deodată ne trezim bătrâni dorindu-ne să mai fim tineri, pentru a recupera tot ce nu am făcut la timp. Bagajul pentru veşnicie nu se face stând comod în fotoliu, ci cu jertfă, cu sudoare, cu fapte bune, cu disponibilitatea aceasta, care pare uneori că ne-o fură cineva, de a face binele. Comoditatea ne face să fim vlăguiţi de putere şi orice lucru mic de făcut să ni se pară greu.

Doamne, Tu care şi astăzi stai la uşa închisă a inimilor noastre… fă să auzim glasul Tău dulce, trezeşte fiinţa noastră la viaţă şi nu ne lăsa amorţiţi în „sfânta” noastră comoditate.