Text și context

Pericopa evanghelică a duminicii Rusaliilor are în centru un fragment al propovăduirii lui Hristos. Aici, Învățătorul vorbește despre apa cea vie ca răsplată a credinței. Naratorul completează: „Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit”. Cu alte cuvinte, metafora apei celei vii face o aluzie directă la cea de-a treia persoană a Sfintei Treimi și la modul în care se va preschimba viața celor care vor crede în El odată cu primirea Duhului.

Ecouri

Ca de obicei, cuvintele Sale sunt receptate în chip diferit de către oameni din mulțime. Între ei se iscă discuții. Unii, uimiți de înțelepciunea Sa îl numesc Proorocul, înțelegând prin asta calitatea sa mesianică. Alții încep să se lanseze în discuții al căror scop este interpretarea textelor Vechiului Testament cu privire la originile Sale. Așadar, din pricina divergențelor de percepție, oamenii se ceartă și se dezbină. 

Gâlceava are un efect benefic pentru Iisus. Căci, infiltrate în mulțime, slugile fariseilor aveau scopul de a -l prinde și aduce în fața Sinedriului, spre a fi judecat. Forța cuvintelor lui, alături de ecourile pe care le au ele în mulțime, unde constituie pretextul unor adevărate dezbateri teologice, îi vor împiedica, însă, să-și ducă misiunea la bun sfârșit. Își vor primii perdaful de la superiorii lor. „Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei?,” se vor întreba cu îngrijorare păzitorii Legii, aruncând totodată, o imprecație asupra mulțimii policrome care decisese să-L urmeze. Atitudinea unor reprezentanți mai efervescenți aduce cu sine dezbateri chiar în interiorul instituției menite a observa respectarea prescriptelor. Nicodim ține să-și avertizeze colegii că nu ar trebui luate măsuri în pripă și fără o anchetă prealabilă: „Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut?”, vor răsuna cuvintele lui. O sentință și totodată un cuvânt de înțelepciune. I se răspunde evaziv cu trimiteri inexacte. 

Hristos - Lumina

Din motive ce nu ne sunt împărtășite, cei care au rânduit lecționarul evanghelic plasează la finalul pericopei încă un cuvânt al lui Hristos. Parte a capitolului următor, el se găsește în raport de complementaritate cu anterioarele și dă, într-un fel, o structură chiastică, narațiunii. O auto-definiție a Sa: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”.

În loc de concluzii

Orice tentativă de concluzie a unei meditații bazată pe acest text ar trebui să înceapă cu finalul lui. Hristos este cu adevărat Lumina lumii. Nu într-un sens abstract. Nu e un concept demn de închis într-o carte și lăsat la prăfuit pe raftul unei biblioteci vizitate ocazional. O lumină care, în ciuda dimensiunii spirituale, are corpolență. Ne hrănește. Căci orice împărtășire din aceasta ne aduce deplinătate sufletească. Ne bucură. Ne face să uităm de durerile și răutățile mundane și să devenim mai buni. Ca atare, conștienți cine este El, e nevoie să-L căutăm cu osârdie. Îndrăzniți!