Sfânta Cuvioasă Parascheva, sărbătorită în Capitală
Parohia „Sfânta Vineri” din cartierul bucureştean Pajura şi-a sărbătorit pe 14 octombrie, hramul. În ajunul sărbătorii, duminică, 13 octombrie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat în mijlocul credincioşilor acestei parohii, cărora le-a vorbit despre viaţa şi minunile Sfintei Parascheva, informează Ziarul Lumina.
În biserica nouă a parohiei, slujba Vecerniei unită cu Litia şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva au fost săvârşite de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei, patriarhul a evidenţiat viaţa şi binefacerile pe care Sfânta Cuvioasă Parascheva le-a făcut credincioşilor. „Sfânta Cuvioasă Parascheva este cunoscută în toată lumea ortodoxă, dar mai ales în partea de nord a Greciei, în Bulgaria, în Serbia şi în România. Sfânta Cuvioasă Parascheva este numită mult folositoare. Acatistul ei nu se aseamănă cu acatistele celorlalţi sfinţi pentru că în el nu se vorbeşte despre viaţa ei, în condace sau în icoase, ci despre binefacerile ei, despre ajutorul său, despre milostivirea pe care o arată faţă de cei care îi cer ajutorul; de aceea a fost numită şi mult folositoare. Sfânta Cuvioasă Parascheva este iubită în popor în primul rând pentru că a fost un sprijin fiecărei familii şi fiecărei persoane care a arătat evlavie faţă de ea şi care a cerut ajutorul ei“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
La final, părintele paroh Radu Ilinoiu a primit din partea Preafericirii Sale Diploma de onoare „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. De asemenea, Patriarhul României a oferit pentru biserică mai multe cărţi cu caracter religios. „O seară binecuvântată, un dar deosebit! Considerăm că acest dar vine de la Sfânta Cuvioasă Parascheva, mult folositoare, pentru că se împlinesc 10 ani de când am sfinţit biserica cea mică şi în această perioadă multe daruri am primit de la Sfântă. Trebuie să subliniez că primul veşmânt care a acoperit multă vreme moaştele Sfintei Parascheva a venit la biserica noastră mulţumită Preafericirii Voastre, când eraţi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. De atunci, tot primim daruri de la Cuvioasa“, a spus pr. Radu Ilinoiu. La final, preotul paroh i-a oferit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o icoană cu Maica Domnului.
Parohia „Sfânta Vineri“ - Pajura are două lăcaşuri de închinare, unul mai mic de lemn, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, iar celălalt, construit recent, cu hramul „Sfinţii Martiri Brâncoveni“. În prezent, noua biserică este în proces de pictare.
(Sursa: basilica.ro)