Sfântul Alban, întâiul mucenic al Britaniei, prăznuit la Luton, Marea Britanie

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale

Sfântul Alban, întâiul mucenic al Britaniei, prăznuit la Luton, Marea Britanie

Zilele de 6-7 iulie a.c. au constituit momente de mare bucurie şi înălţare spirituală pentru comunitatea ortodoxă română din Luton, nordul Londrei, datorată prăznuirii ocrotitorului duhovnicesc al acestei parohii, Sfântul Alban, întâiul mucenic al Britaniei.

Sfântul Alban (c. 209) a fost soldat în armata romană, care, conform relatării Cuviosului Beda, istoricul bisericesc al englezilor, a fost convertit la credinţa ortodoxă de către un preot, pe care l-a găzduit în casa sa. Vieţuirea minunată, dar şi harul care se sălăşluia în preotul creştin adăpostit, l-a determinat pe Sfântul Alban, aşa cum ne mărturiseşte sinaxarul, ca în urma „unei povăţuiri pe îndelete despre învăţătura cea sănătoasă”, să „izgonească întunericul idolatriei, făcându-se din toată inima creştin”. Dragostea faţă de Hristos l-a mânat să sufere martiriul pentru El în locul preotului, care era căutat de păgâni pentru a fi omorât. La venirea „necinstitorului stăpân”, Sfântul Alban a îmbrăcat hainele „oaspetelui şi învăţătorului său”, preotul creştin, acesta din urmă putând astfel să scape de ucidere. În acest fel, Sfântul Alban îşi dă sfârşitul obşestesc din dragoste şi râvnă curată pentru Hristos. 

Mormântul Sfântului Alban a fost cinstit începând cu 429, printre primii închinători numărându-se şi Sfântul Gherman din Auxerre. Lângă acesta s-a înființat o mânăstire în jurul căreia a apărut oraşul de azi Saint Albans.

Din încredinţarea şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, toate evenimentele prilejuite de sărbătoarea hramului au purtat bucuria prezenţei Preasfinţitului Părinte Episcop Ignatie Mureşanul, arhiereu vicar al Mitropoliei.

Sâmbătă, 6 iulie, un grup de credincioşi ai parohiei din Luton, dar şi din cele limitrofe, au participat la un pelerinaj în cinstea Sfântului Alban. Întâlnirea a avut loc în Catedrala oraşului Saint Albans, pe locul unde Sfântul Alban, cu 1750 ani în urma, a primit moarte mucenicească, mărturisindu-L pe Dumnezeul cel viu, şi unde sunt adăpostite moaştele acestui minunat sfânt. După săvârşirea slujbei Paraclisului Sfântului Alban, cântată de către membrii grupului de psalţi Tronos, conduşi cu înalt profesionalism de părintele diacon şi protopsalt Mihail Bucă, pelerinii au putut să asculte un cuvânt de folos al Preasfinţitului Părinte Episcop Ignatie despre „puterea de mărturisire a lui Hristos într-o lume, care a abdicat de la valorile creştine”, ca mai apoi să cinstească moaştele Sfântului Alban.

Sâmbătă seara, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie, înconjurat de un sobor de preoţi din Marea Britanie, a săvârşit slujba Vecerniei celei Mari cu Litia. După cuvântul de învăţătură, care s-a axat pe gândul că „viaţa noastră de creştin trebuie să fie atât de profundă şi autentică, încât să fie în stare să transfigureze vieţile celor din proximitatea noastră”,  a avut loc lansarea, în cadru oficial şi în prezenţa grupului Tronos, CD-ului cu Slujba Paraclisului Sfântului Alban. Bucuria celor prezenţi a fost sporită de concertul, pe care l-a dat grupul psaltic Tronos.

Duminică, Sfinta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie, care în omilie sa a zăbovit asupra semnificaţiei „chemărilor pe care ni le face Domnul şi care sunt atât de diferite de chemările oamenilor. Chemările Domnului sunt fulgerătoare, autentice, adevărate pentru că nu simţi nevoia să le conteşti în vreun fel, se adresează inimii şi ne dau plinătate”.

La slujba a participat şi Excelenţa Sa, Dr. Ion Jinga, Ambasadorul României în Marea Britaniei, invitat special cu prilejul sărbătorii parohiei, care în scurta sa intervenţie a adresat următorul gând credincioşilor: „Fiţi cu capul sus atunci când spuneţi că sunteţi români. Gândiţi-vă cu dragoste şi cu respect la pământul şi poporul cărora le aparţineţi, şi trataţi cu acelaşi respect ţara  unde trăiţi acum, pentru că, dacă vreţi să fiţi respectaţi, trebuie să oferiţi respect. Respectul care vi se acordă  dumneavoastră aici, reprezintă respectul dat României, pentru că sunteţi o parte din România”.

Din soborul de preoţi şi diaconi a făcut parte şi părintele arhimandrit Nectarie Clinci, stareţul Mănăstirii Sihăstria Putnei.

După tâlcuirea Evangheliei duminicii, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a felicitat întreaga comunitate pentru organizarea acestui moment duhovnicesc şi a mulţumit pentru prezenţă Excelenţei Sale, Domnului Ambasador Ion Jinga, precum şi credincioşilor.

Ca semn de preţuire şi dragoste, părintele paroh Ioan Nazarcu, cel care prin jertfă şi aleasă râvnă păstoreşte această comunitate, a oferit în dar Preasfinţitului Părinte Episcop Ignatie o icoană pictată, reprezentându-l pe Sfântul Alban, întâiul mucenic al Britaniei. De asemenea, părintele paroh a ţinut să mulţumească la rându-i tuturor ostenitorilor, membrii destoinici ai parohiei, care au pregătit agapa, dar mai ales Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif pentru binecuvântarea de a-l avea ca ocrotitor al comunităţii ortodoxe române pe Sfântul Alban.

Citește despre: