Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei românești „Sfinții Trei Ierarhi” din La Courneuve – Paris. Alături de părintele profesor au slujit părintele Mircea Filip, parohul comunității și consilier mitropolitan, precum și părintele Alexandru Roșu, coordonator NEPSIS Franța și slujitor la Catedrala Ortodoxă Română din Paris.

Biserica s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioși care au venit să se roage împreună, dar și să asculte cuvântul de învățătură al părintelui profesor.
La momentul rânduit, părintele Constantin Necula a tâlcuit pericopa Samarineanului Milostiv din Evanghelia după Luca (10, 25-37), punând în lumină chemarea fiecărui om la milă, compasiune și apropiere reală de aproapele său:

Sigur că se simte orgoliul nostru în tot ceea ce facem. Dar eu trebuie să stau cu orgoliul așezat sub acoperirea smereniei Domnului nostru Iisus Hristos. Unde smerenie nu e, nici iubire nu e; iar unde nu sunt smerenie și iubire, nimic nu este. Evanghelia de astăzi, de fapt, despre aceasta ne vorbește: despre un om căzut între tâlhari. Ați văzut termenul francezesc? Demi-mort, adică „jumătate mort”. Dar nu se spune care jumătate: prima sau a doua. Traducerile în germană sunt mai precise. Ele spun că l-au lăsat pe jumătate mort, iar altele că l-au lăsat pe jumătate viu. Într-un termen mai atent, era un agonic: ieșise, de fapt, din viață.

Și apar trei personaje. Un preot care coboară dinspre Ierusalim spre Ierihon. El își îndeplinise deja slujirea la templu, fusese „de rând” și nu se apropie de cel rănit. Era și firesc – să nu-l judecați prea aspru. Voia să-și ducă săptămâna de rând de la templu acasă. Dacă s-ar fi atins de un mort sau de un muribund, ar fi trebuit să treacă iar prin 40 de zile de curățire în miqveh, cu spălări rituale, stând departe de familie, de soție, de tot ce avea, pentru că era dator să se curățească pentru a putea lăsa în urmă moartea și a duce mai departe doar binecuvântarea.

La levit este și mai greu. Levitul este, în limbajul nostru, părintele diacon. Și, după cum ne descrie pericopa, părea că urca spre Ierusalim. Mergea la slujire. Dacă atingea un mort, era vai și amar de el: n-ar mai fi putut intra în templu 40 de zile, apoi alte spălări rituale. Practic, devenea un levit „șomer”.

Samarineanul însă nu are treabă cu acestea. El nu se supune acelorași reguli, nu este un funcționar al templului, este un om liber. Se apropie, îl ridică pe cel rănit, îl curăță, pune pe el untdelemn și vin, îl așază pe dobitocul său și îl duce la o casă de oaspeți. Îl încredințează celui care îngrijește casa și îi spune că, la întoarcere, va plăti tot ce va mai cheltui. Era convins că poate acoperi cheltuiala; dă ca boierul. Știe că dacă ajută, primește. Poate că el a învățat mai repede decât noi că cea mai bună formă de a te sărăci este zgârcenia. Omul zgârcit nu are nimic.

În cadrul vizitei sale la Paris, părintele profesor Constantin Necula va susține și trei conferințe dedicate tinerilor NEPSIS și credincioșilor români, întâlniri așteptate cu mult interes și drag de comunitatea românească din diaspora.