Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, în procesiune prin locurile natale
În satul Crăiniceni din județul Botoșani a avut loc ieri un pelerinaj cu moaștele Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, prilejuit de împlinirea a 50 de ani de la trecerea la cele veșnice și a 97 de ani de la nașterea sa. Evenimentul s-a bucurat de prezența unui număr mare de preoți și credincioși din mai multe zone ale țării.
În satul Crăiniceni din județul Botoșani a avut loc ieri un pelerinaj cu moaștele Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, prilejuit de împlinirea a 50 de ani de la trecerea la cele veșnice și a 97 de ani de la nașterea sa. Evenimentul s-a bucurat de prezența unui număr mare de preoți și credincioși din mai multe zone ale țării.
Biserica „Sfânta Treime“ din parohia Crăiniceni, Protopopiatul Darabani, a îmbrăcat straie de sărbătoare ieri, când s-au împlinit 97 de ani de la nașterea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț. Moaștele Sfântului au plecat de la Biserica „Sf. Ioan Iacob de la Neamț“, aflată în curtea Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamț, către satul natal, Crăiniceni. Cinstitele moaște au fost aduse de un sobor de preoți care a fost însoțit de un grup de credincioși, fiind întâmpinate de preoții din Protopopiatul Darabani, dar și din parohia „Sfânta Treime“ - Crăiniceni. În curtea bisericii s-a citit Acatistul Sfântului, apoi s-a săvârșit Sfânta Liturghie, la finalul căreia s-a rostit un cuvânt de învățătură de către pr. prof. Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamț. Moaștele și icoana Sfântului au pornit într-o procesiune la cimitirul satului de pe malul Prutului. Aici s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru rudele Sfântului Ioan Iacob. Atât după Sfânta Liturghie, cât și după slujba de parastas s-au citit mai multe poezii ale Sfântului. De la cimitir, procesiunea a continuat către casa Sfântului Cuvios Ioan, iar apoi către Biserica „Sfânta Treime“ din Crăiniceni, unde pelerinii au participat la o agapă frățească. „A fost o atmosferă plăcută, o zi binecuvântată și sfântă. Pelerinajul a fost săvârșit pentru că anul acesta se împlinesc 50 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Ioan Iacob de la Neamț și 97 de ani de la nașterea Sfântului Cuvios. La manifestarea de la Crăiniceni a participat un grup de pelerini din cartierul bucureștean Balta Albă care iau parte la sfintele slujbe în biserica parohială închinată Sfântului Ioan Iacob“, a spus pr. Constantin Pânzariu, protoiereul Protopopiatului Darabani.
„Pelerinajul ne-a adus o bucurie deosebită“
Pelerinajul cu moaștele Sfântului Ioan Iacob la Crăiniceni a avut loc pentru a doua oară, primul fiind organizat cu prilejul sfințirii Bisericii „Sf. Treime“. După cum ne-a relatat pr. prof. Ioan Mihoc, moaștele Sfântului au fost însoțite în procesiunea de ieri de corul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din Târgu Neamț și de mai mulți creștini care și-au manifestat evlavia față de Sf. Ioan Iacob. „Acest pelerinaj ne-a adus o bucurie deosebită, Sf. Ioan Iacob ne-a adus la casa părinților lui. Sfântul ne-a unit, ne-a strâns împreună în biserica satului Crăiniceni unde am fost primiți foarte frumos de către credincioșii de aici. Astăzi (n.r. ieri) sfintele moaște vor ajunge la Biserica «Adormirea Maicii Domnului» din Târgu Neamț, unde vor rămâne până duminică după Sfânta Liturghie. Vinerea viitoare, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, vom face un alt pelerinaj la Biserica «Sf. Ioan Botezătorul» din municipiul Piatra Neamț. Sf. Ioan Iacob va socoti această zi în care ne-a chemat aici ca pe un dar pe care am dorit să i-l facem de ziua nașterii lui. Acest pelerinaj a avut binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, care nu numai că ne-a binecuvântat, ci ne-a și încurajat și ne-a îndrumat cum trebuie să facem această procesiune“, a declarat pr. prof. Ioan Mihoc. (Constantin CIOFU)