Sfântul Cuvios Stelian, sărbătorit în municipiul Pitești

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

Sfântul Cuvios Stelian, sărbătorit în municipiul Pitești

Credincioșii piteșteni din cartierul Prundu, zona Metabet, au sărbătorit astăzi cel de-al doilea hram al bisericii închinat Sfântului Cuvios Stelian, ocrotitorul pruncilor. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Întâistătătorul Eparhiei Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia sa a amintit de rolul deosebit pe care îl are familia în creșterea și educarea pruncilor şi totodată a adresat mulţumiri celor care au contribuit la ridicarea acestui nou sfânt altar în municipiul Pitești.

Cu acest prilej, familiile ctitorilor principali: Pănescu Constantin și Paul Zamfir au primit din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului ordinul,, Sfântul Neagoe Vodă Basarab”, pentru contribuția adusă la realizarea acestui proiect deosebit.

Parohia a fost înfiinţată pe 1 august 2009 prin binecuvântarea chiriarhului Argeşului şi Muscelului şi prin bunăvoinţa domnilor Pănescu Constantin şi Paul Zamfir care au donat terenul şi au contribuit în proporţie de 80% la ridicarea bisericii. Biserica a fost sfințită în 10 iunie 2012, având două hramuri: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Cuvios Stelian, ocrotitorul pruncilor. După obţinerea autorizaţiei de construcţie, piatra de temelie a fost aşezată în anul 2010.

Toate lucrările s-au executat sub directa îndrumare a Înaltpresfințitului Părinte Calinic, preot slujitor fiind părintele Burulean George.

Părintele Burulean George a fost hirotonit în anul 1995 pentru parohia Furduieşti din protopopiatul Topoloveni, unde a primit distincția de iconom stavrofor. În anul 2009 se transferă în municipiul Piteşti unde a reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al ctitorilor, să ridice noua biserică, într-o parohie cu peste 700 de familii.

Prin bunăvoinţa ctitorilor principali amintiţi mai sus , dar şi prin donaţiile oferite cu multă dragoste de credincioşii parohiei, la noua biserică construită în cartierul Prundu, zona Metabet Lânărie, se vor executa în anul 2013 lucrările la pictura interioară.

(Sursa: eparhiaargesului.ro)

Citește despre: