Sfântul Daniil Sihastrul, cinstit la Mănăstirea Voroneț
În ziua pomenirii Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, numit mare dascăl al pustiei și povățuitor al călugărilor, 18 decembrie 2021, Mănăstirea Voroneț a îmbrăcat veșmânt de sărbătoare.
Hramul Paraclisului așezământului monahal, care îl are ca ocrotitor pe sfetnicul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, a fost prăznuit prin binecuvântare arhierească.
După primirea, potrivit tradiției, cu pâine și sare a Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, ierarhul s-a închinat la mormântul Sfântului Cuvios Daniil, din biserica mare a mănăstirii, aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
În continuare, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Paraclisul Mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și reprezentanți ai Centrului Eparhial Suceava, între care protos. Justinian Săvescu, secretar eparhial.
În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul a vorbit despre darurile cu care a fost înzestrat de Dumnezeu Sfântul cinstit în această zi. „Astăzi îl pomenim cu multă smerenie pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul. Vedem în el un om dăruit de Dumnezeu. Cu ce dăruit de Dumnezeu? Care este unul dintre cele mai importante daruri, unul dintre cei mai pregnanți talanți pe care i-a avut Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul? (…) Cu o înțelepciune care nu-i din rândul oamenilor, o înțelepciune care vine de sus. (…) Să-l rugăm pe Sfântul Cuvios Daniil să mijlocească înaintea lui Dumnezeu, el care a primit înțelepciune mai presus de înțelegerea cea de la Dumnezeu, să ne dăruiască și nouă o frântură, o picătură, o boabă din înțelepciunea aceasta dumnezeiască. Pentru că avem și mai ales vom avea mare nevoie de această înțelepciune de la Dumnezeu.”
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul i-a îndemnat pe credincioșii prezenți ca în momentele de criză ale existenței fiecăruia să urmeze exemplul Sfântului Ștefan cel Mare și să caute să aducă în viața lor lumina înțelepciunii celor dăruiți de Dumnezeu, a oamenilor înduhovniciți. Ierarhul a subliniat și faptul că prin găsirea timpului de sihăstrie în rugăciune, prin dobândirea liniștii celei ziditoare, a bunei așezări lăuntrice, oamenii vor putea asculta șoapta Duhului, adierea de vânt lin întru care Dumnezeu ne cercetează.
Totodată, Preasfinția Sa a transmis gândul de binecuvântare și prețuire din partea chiriarhului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul mănăstirii, care la momentul Chinonicului a interpretat colinde tradiționale românești.
În semn de prețuire pentru întreaga activitate de revigorare a vieții monahale la Voroneț din ultimii 30 de ani, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a înmânat tuturor maicilor din obștea mănăstirii Ordinul „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, întrucât „au urmat exemplul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, iubitor de Dumnezeu și semeni, aspru nevoitor și înțelept povățuitor, iubitor de rugăciune și de isihie, care a întărit viața duhovnicească din Bucovina și a format duhovnicește mulți călugări și credincioși.”
Alături de obștea așezământului monahal, din care au făcut parte și maicile starețe, stavrofora Irina Pântescu și stavrofora Gabriela Platon, la eveniment au fost prezenți stareți și starețe ale mănăstirilor din eparhie, numeroși credincioși, precum și invitați speciali din Ucraina, dintre care o amintim pe doamna Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți. Excelența sa a dăruit mănăstirii o icoană a Sfântului Daniil Sihastrul ca dovadă a recunoștinței pentru legătura deosebită dintre obștea monahală și comunitatea românilor din regiunea pe care o reprezintă.
La final a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru sufletele binefăcătorilor Voronețului, una dintre cele mai importante ctitorii ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, locaș care anul acesta a împlinit 533 de ani de la înființare. Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și trei săptămâni, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul fiind așezat stareț al mănăstirii de însuși domnul Moldovei.
Ziua de prăznuire a ctitorului duhovnicesc al mănăstirilor zidite de Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt, 18 decembrie, a fost rânduită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în luna iunie a anului 1992, când Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul a fost canonizat oficial, după ce secole la rândul evlavia populară l-a socotit în rândul sfinților.
Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro