Sfântul Efrem cel Nou, cinstit în Parohia Torrent din Spania

Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei

Sfântul Efrem cel Nou, cinstit în Parohia Torrent din Spania

În perioada 5-7 mai 2017, credincioşii Parohiei „Sfântul Efrem cel Nou” din Torrent (Spania) şi-au sărbătorit ocrotitorul.

Vineri, 5 mai, s-a săvârșit Sfânta Liturghie, iar sâmbătă seara, 6 mai, Vecernia cu Litie, urmată de câteva dezbateri duhovnicești legate de Sfântul Efrem cel Nou, viața și mucenicia sa, dar și despre roadele rugăciunii în viața noastră. Pentru a oferi credincioşilor posibilitatea participării într-un număr mai mare la aceste eveniment, hramul a fost sărbătorit duminică, 7 mai, printr-o Sfântă Liturghie solemnă, unde împreună cu părintele paroh Vasile Pop, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin Hodea al Maramureșului și Sătmarului și a Preasfințitului Părinte Episcop Timotei al Spaniei și Portugaliei, a slujit și invitatul nostru din acest an, părintele protosinghel Nifon Neamciuc, starețul Mănăstirii Sfânta Cuvioasă Parascheva, din Strâmtura, Maramureș.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Stareț Nifon a ținut un cuvânt de învățătură despre Sfântul Efrem cel Nou, făcând trimitere și la pericopa evanghelică a Duminicii a IV-a după Paști. Bucuria hramului a fost sporită de surpiza pregătită credincioșilor prezenți în număr mare la biserică, prin închinarea la moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, aduse de părintele Gheorghe Alin Resiga de la parohia ortodoxă română din Lliria. De asemenea, credincioșii s-au închinat și la epitrahilul Sfântului Efrem cel Nou, pe care parohia Torrent l-a primit de la Nea Makri în anul 2014.

Tot în data de 7 mai a început și programul de rugăciune „Să ne rugăm împreună cu Sfântul Efrem cel Nou”, în cadrul căruia, preotul paroh și credincioșii vor săvârși timp de 40 de zile Acatistul Sfântului Efrem, ca semn de mulțumire, mai ales că tot acum s-au împlinit și 5 ani de la înființarea parohiei ortodoxe române din Torrent.

Toți cei prezenți au participat, după încheierea evenimentului, la agapa frățească, pregătită de către comitetul parohial, prin dragostea și implicarea credincioșilor din parohie. (Pr Vasile Pop)

Citește despre: