Sfântul Grigorie Teologul, serbat în Parohia Rediu

Arhiepiscopia Iaşilor

Sfântul Grigorie Teologul, serbat în Parohia Rediu

Biserica Parohiei Rediu, Protopopiatul 1 Iaşi, judeţul Iaşi, a îmbrăcat straie de sărbătoare sâmbătă, 25 ianuarie 2020, când şi-a cinstit unul dintre ocrotitori. Sfânta Liturghie a fost urmată de Parastasul pentru cei răposaţi. După un deceniu de când a început să fie reconstruit, lucrările la sfântul locaş sunt aproape de finalizare.

În ziua pomenirii Sfântului Grigorie Teologul, sâmbătă, 25 ianuarie 2020, biserica Parohiei Rediu din Protopopiatul 1 Iaşi, judeţul Iaşi, şi-a serbat al doilea hram. Sfânta Liturghie a fost oficiată în locaşul de închinare de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa enoriaşilor parohiei. În cadrul slujbei au fost pomeniţi ctitorii, făuritorii Unirii Principatelor de la 1859, eroii înmormântaţi în jurul bisericii şi toţi cei care s-au jertfit de-a lungul timpului pentru apărarea credinţei şi a pământului românesc. De asemenea, s-au înălţat rugăciuni de mulţumire şi pentru sănătatea tuturor celor ce au fost şi sunt alături de lucrarea misionară a Parohiei Rediu. Cuvântul de învăţătură dedicat sărbătorii zilei a fost rostit de preotul Gabriel Coroamă de la Parohia Breazu-Rediu, care a făcut referire la importanţa cinstirii Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, ce ocroteşte, alături de Sfinţii Ierarhi Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, mai multe biserici din această parte a judeţului Iaşi. În acelaşi timp, preotul Gabriel Coroamă a apreciat jertfelnicia părintelui paroh Ştefan Tulan, a familiei sale, a primarului Vasile Haidău, a Consiliului Local Rediu, a Consiliului Parohial şi a tuturor enoriaşilor care au reuşit să întreprindă o serie de lucrări importante şi necesare. La rândul său, părintele paroh Ştefan Tulan a remarcat că biserica din Rediu este unică deoarece s-a ridicat în vremuri deosebit de grele şi a adus victorie neamului românesc: „Cei ce au ridicat această biserică sunt ctitorii neamului nostru. Acest loc este un centru foarte important al ţării, iar mărturie sunt miile de soldaţi care îşi dorm somnul de veci pe aceste meleaguri în urma jertfei depuse pe câmpurile de luptă”. În aşezământul social al parohiei s-a oficiat Slujba Parastasului, iar apoi a avut loc agapa frăţească.

Biserica din Rediu, sfinţită pe 11 septembrie 1911 de Patriarhul Nicodim Munteanu, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a fost supusă din anul 2009 unui amplu proces de reconsolidare şi reabilitare. În prezent, pictura sfântului locaş este aproape finalizată, dar mai sunt şi alte lucrări care au nevoie de sprijin din partea comunităţii şi a binefăcătorilor. În anul 2019, s-a amenajat a doua cale de acces spre biserică, iar în perioada următoare, dacă se vor găsi resursele materiale necesare, se va construi gardul împrejmuitor, se va monta poarta sculptată şi se vor turna aleile din cimitir. Amintim că în jurul sfântului locaş din Rediu se află mormintele eroilor căzuţi în timpul Războiului de Independenţă din 1877, în timpul Primului Război Mondial, cei mai mulţi soldaţi morţi pe câmpurile de luptă fiind înhumaţi aici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Citește despre: