Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, serbat la Mănăstirea Hadâmbu
În calendarul Bisericii noastre a fost serbat duminică, 26 ianuarie 2020, Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei.
Acest mare Sfânt este ocrotitorul Aşezământului social-filantropic al Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi, sfinţit în luna octombrie 2019 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături un sobor de ierarhi din ţară şi din străinătate. În paraclisul Catedralei „Acoperământul Maicii Domnului” a Mănăstirii Hadâmbu a fost oficiată Sfânta Liturghie în prezenţa a peste o mie de pelerini. Despre viaţa şi virtuţile Sfântului Ierarh Iosif a vorbit la finalul slujbei arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu. Înainte de a fi miruiţi, cei prezenţi au sărutat icoana sfântului pomenit, pictată cu prilejul pomenirii din 26 ianuarie. La ieşirea din sfântul locaş, oamenii au primit câte un colac şi un pahar cu vin în cinstea Sfântului Ierarh Iosif.