Sfântul Ierarh Nectarie, sărbătorit la parohia Urecheni
La parohia ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Urecheni, județul Neamț, sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie s-a bucurat în acest an de o cinstire deosebită, manifestată printr-un program liturgic special. Amintim că parohia nemțană adăpostește, spre închinare, o raclă cu sfinte moaște primite de la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului“ Dardiza din Atena, printre care se află și o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Taumaturg și Făcător de minuni.
Programul liturgic s-a desfășurat vineri, 8 noiembrie, începând cu slujba Vecerniei unită cu Litia dedicată Sfântului Ierarh Nectarie, și continuând cu citirea Acatistului în fața sfintelor moaște și a icoanei Sfântului, într-o atmosferă caldă de rugăciune. Cu acest prilej, credincioșii prezenți s-au închinat la sfintele moaște, au fost miruiți și au ascultat cuvântul rostit la final de către pr. prof. Grigore Andron, parohul bisericii din Urecheni.
În predică, pr. Grigore Andron a evidențiat calitățile Sfântului Ierarh Nectarie, sfânt recent, cu o educație aleasă, ce a trecut prin toate cele trei trepte de slujire ale Bisericii, anume diacon, preot și ierarh, cu gândul doar la chemarea lui Dumnezeu și a Împărăției Cerurilor. La final, pr. paroh a mulțumit credincioșilor pentru participare, dar și Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan, pentru binecuvântarea acordată de a primi racla cu părticelele din sfintele moaște, cât și părintelui arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural Arhiepiscopiei Bucureștilor și mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale, care a oferit bisericii parohiale mai multe cărți cu slujba Sfântului Nectarie.
În urmă cu trei ani, Biserica misionară „Adormirea Maicii Domnului“ din Urecheni a primit părticele din sfintele moaşte ale Sfinţilor Marina, Pantelimon, Nectarie, Haralambie, Eutihie şi Procopie, dar şi o părticică din Sfânta Cruce, care au devenit astfel noii sfinți ocrotitori ai localității. Sfintele moaște au fost dăruite de către monahia Gherasimia Maxinoaiei de la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului“ Dardiza din Atena, și au fost puse spre închinare anul trecut, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.