Sfântul Ioan Iacob, cinstit la Crăiniceni
Credincioşii din satul Crăiniceni, judeţul Botoşani, l-au cinstit marţi, 5 august 2014, pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Cu acest prilej, părintele Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani, alături de un sobor de preoţi, a săvârşit Sfânta Liturghie la biserica din satul natal al Sfântului Ioan Iacob.
La final, a avut loc o procesiune spre casa memorială a Sfântului. „Am săvârşit cinstirea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ la biserica din Crăiniceni. Este o mare binecuvântare pentru noi faptul că Sfântul Ioan Iacob s-a născut şi a copilărit în aceste locuri ale Moldovei. După Sfânta Liturghie, a avut loc pelerinajul de la biserică la casa Sfântului, unde s-au oficiat slujba Aghesmei mici şi Parastasul pentru cei adormiţi. Apoi, în cadrul slujbei Acatistului ne-am rugat cu toţii să cântăm împreună cu Sfântul Cuvios Ioan Iacob lui Dumnezeu «Aliluia». Ne rugăm Sfântului Ioan să se roage pentru mântuirea noastră“, a spus pr. protopop Constantin Pânzariu.