„Pe când avea doar 15 ani, fericitul tânăr Ioan a fost ales şi întărit de harul Duhului Sfânt să fie mucenic al lui Hristos într-un chip ca acesta: în toamna anului 1659, năvălind o ceată de turci pe Valea Oltului dinspre Ardeal, au făcut mari jafuri prin sate în drum spre Dunăre, şi au luat în robie pe mulţi tineri nevinovaţi. Printre cei robiţi a fost şi fericitul Ioan. Trecând Dunărea, turcii şi-au împărţit robii, luând fiecare după voie şi plăcere pe cine voia. Aşa a ajuns nevinovatul Ioan în stăpânirea unui ostaş turc, rău şi desfrânat. Pe lângă drumul greu, pe lângă foame şi osteneală, sărmanii creştini luaţi în robie trebuiau să sufere sete, şi bătăi, şi umilinţe de tot felul, iar la urmă să fie siliţi spre necuratele pofte ale desfrânării de către stăpânii lor păgâni şi tirani. Aşa văzându-se într-o zi silit spre necurata patimă de către un turc, fericitul Ioan l-a refuzat cu scârbă, mărturisind că este creştin şi urăşte necuratele patimi păgâneşti. Atunci, mâniindu-se, tiranul vroia să-l silească, dar tânărul creştin, întărit de râvna credinţei în Hristos, l-a lovit pe tiran, care îndată a murit. Ceilalţi ostaşi l-au legat în lanţuri. Şi aşa, după câteva luni de chinuri şi de mers pe jos, turcii au ajuns la Constantinopol. Iar fericitul şi neîntinatul Ioan a fost dat ostatic femeii turcului ucis de el pe cale, drept pedeapsă, ca să-i fie slugă până la moarte. Acea femeie, rănindu-se de frumuseţea lui Ioan, îl trăgea spre necurata desfrânare şi spre legea mahomedană, silindu-l să se lepede de credinţa cea dreaptă în Hristos. Atunci fericitul Ioan, rugându-se mult lui Dumnezeu şi Maicii Domnului să îl întărească în mărturisirea dreptei credinţe şi să-l izbăvească de ispita desfrânării, a spus cu îndrăzneală: «Cred în adevăratul Dumnezeu, Care S-a răstignit pe cruce pentru noi, şi doresc cu bucurie să-mi dau viaţa pentru Hristos, decât să mă turcesc şi să mă însoţesc cu tine». Astfel, mărturisitorul Ioan a fost aruncat în temniţă, şi apoi zdrobit cu cumplite chinuri. Rămânând neschimbat şi tare ca un diamant, a fost condamnat la moarte prin spânzurare, şi aşa şi-a dat sfântul său suflet în braţele lui Hristos, la 12 mai 1662. Iar trupul său a fost aruncat la loc necurat.

Sfinte Mucenice Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”.

(Protos. Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Arhiepiscopiei Tomişului şi Dunării de Jos, Galaţi, 1990, pp. 223-224)