„Doamne, vrăjmașii m-au condus în brațele Tale, mai mult decât toți prietenii mei. Prietenii mei m-au legat de pământ, în vreme ce vrăjmașii mei m-au dezlegat de pământ și au zdrobit toate ambițiile mele în lume.

Vrăjmașii au mărturisit, în locul meu, păcatele mele înaintea lumii. Aceștia m-au biciut de fiecare dată când eu am șovăit să mă biciui. M-au chinuit de fiecare dată când eu îmi lingușeam sinele. M-au lovit de fiecare dată când eu mă înfoiam cu aroganță.

De fiecare dată când am crezut despre mine că sunt înțelept, ei m-au numit neghiob.

De fiecare dată când am spus că eu sunt tare, ei m-au luat în râs, ca și cum aș fi fost un om neînsemnat.

De fiecare dată când am vrut să-i îndrum pe alții, ei m-au împins la o parte.

De fiecare dată când mă gândisem că aș dormi liniștit, ei m-au trezit din somn.

De fiecare dată când am vrut să construiesc o casă pentru o viață lungă și liniștită, ei mi-au dărâmat-o și m-au scos afară. Cu adevărat, vrăjmașii m-au dezlegat de lume și astfel mi-am întins mâinile spre poalele hainei Tale.

Vrăjmașii m-au învățat să aflu - acel lucru pe care greu îl învață cineva – că omul nu are dușmani în lume înafară de sinele său!

Cineva îi urăște pe vrăjmașii lui numai când eșuează în a recunoaște că ei nu sunt dușmani, ci prieteni duri și nemiloși.

Este cu adevărat greu pentru mine să spun cine mi-a făcut mai mult bine și cine mi-a făcut mai mult rău, vrășmașii s-au prietenii...

De aceea, o Doamne, binecuvintează-i și pe prietenii mei, și pe dușmanii mei!”

(Extras din rugăciunea pentru vrăjmași a Sfântului Nicolae Velimirovici, Revista „Cuviosul Filotei din Paros”, nr. 3, septembrie-decembrie 2001, cit. în cartea „Responsabili pentru toate”, arhim. Nectarie Antonopoulos, Edit. Egumenița, 2010, pp. 50-51)